PREZENTARE
Direcţia pentru Politici Fiscale şi Bugetare Locale a fost înfiinţată în iulie 2003 în cadrul noului Minister al Administraţiei şi Internelor, ce a reunit Ministerul Administraţiei Publice şi Ministerul de Interne, mai exact administraţia publică cu ordinea şi siguranţa publică.
De la înfiinţare şi până în prezent, direcţia a purtat mai multe denumiri, cum ar fi:
- Direcţia de Investiţii Locale (2003 - 2004);
- Direcţia pentru Politici Fiscale, Bugetare şi Investiţii Locale (2005-2007);
- Direcţia pentru Politici Fiscale şi Bugetare Locale (2007 – în prezent).
Domeniul politicilor fiscale locale şi al politicilor bugetare locale a devenit principalul motor al activităţii direcţiei, cu atât mai mult cu cât s-a conştientizat faptul că realizarea investiţiilor publice locale este apanajul exclusiv, atât decizional, cât şi funcţional, al administraţiei publice locale.
În acest sens, direcţia a dezvoltat în principal rolul de reglementator în domeniul fiscal şi bugetar local.
ATRIBUŢII GENERALE
- acordarea de asistenţă autorităţilor administraţiei publice locale pentru interpretarea unitara a prevederilor legale în domeniul administrării veniturilor si creanţelor bugetelor locale;
- colaborarea cu Ministerul Economiei si Finanţelor pentru alinierea politicilor fiscale si bugetare la politicile consacrate în economii de succes din Uniunea Europeana;
- colaborarea cu Ministerul Economiei si Finanţelor pentru analiza solicitărilor autorităţilor administraţiei publice locale privitoare la nivelul cotelor si sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si la repartizarea echitabila a acestora pe judeţe si localităţi;
- colaborarea cu Ministerul Economiei si Finanţelor în vederea stabilirii sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si a transferurilor bugetare către bugetele locale, precum si repartizarea acestora pe judeţe /municipiul Bucureşti;
- conlucrarea cu Ministerul Economiei si Finanţelor pentru stabilirea criteriilor privind repartizarea pe localităţi a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, implicit urmărirea modului de repartizare de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene a unor astfel de sume si adoptarea masurilor necesare pentru aplicarea formulei de repartizare statuata de lege, precum si pentru prevenirea dezechilibrelor bugetare locale determinate de repartizarea incorecta a acestor sume;
- acordarea de asistenta direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene cu privire la repartizarea către unităţile administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
- sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale în activitatea de emitere de obligaţiuni judeţene si municipale si, respectiv, pentru obţinerea de credite bancare pe baza de garanţii locale în vederea efectuării unor investiţii de infrastructura durabile, dedicate dezvoltării economico-sociale a comunităţilor locale;
- colaborarea cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale si cu structurile profesionale, în vederea asigurării implementării politicilor si strategiilor de descentralizare;
- participarea la elaborarea proiectului legii bugetelor locale anuale si a anexelor (privind sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pe judeţe si categorii de instituţii publice si acţiuni din domeniile învăţământului preuniversitar, sănătăţii, asistentei sociale si agriculturii ale căror cheltuieli se asigura din bugetele locale) la legea bugetara anuala;
- participarea la elaborarea actelor normative si a legislaţiei secundare privind: finanţele publice locale, stabilirea si colectarea impozitelor si taxelor locale, inspecţia fiscala, depunerea declaraţiilor fiscale, urmărirea si executarea silita a creanţelor fiscale locale, formularea de contestaţii asupra actelor de impunere si de control emise de autorităţile administraţiei publice locale;
- formulează puncte de vedere pentru elaborarea răspunsurilor la interpelările parlamentarilor în domeniul propriu de competenta.;
- emiterea de avize pentru actele normative din domeniul finanţelor publice locale;
- acordarea sprijinului de specialitate autorităţilor administraţiei publice locale în procesul de stabilire a impozitelor si taxelor locale, inclusiv pentru corecta dimensionare a acestora, în funcţie de nevoile locale si de posibilităţile de plata ale contribuabililor;
- îndrumarea compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în vederea aplicării unitare a prevederilor codului fiscal si a codului de procedura fiscala;
- acordarea consultantei de specialitate contribuabililor persoane fizice respectiv persoane juridice pentru corecta interpretare a prevederilor legale în ceea ce priveşte stabilirea, constatarea, urmărirea, controlul si achitarea impozitelor si taxelor locale;
- acordarea sprijinului de specialitate pentru elaborarea bugetelor locale si urmărirea în teritoriu, inclusiv aprobarea acestora la termenele legal stabilite; acordarea de sprijin pentru executarea corecta a bugetelor locale si pentru elaborarea si supunerea spre aprobare a conturilor de închidere a exerciţiilor bugetare;
- elaborarea de analize privind îmbunătăţirea echilibrării bugetelor locale, creşterea gradului de autofinanţare si a descentralizării unor cheltuieli, precum si analizarea modului de întocmire a bugetelor locale pe ansamblul fiecărui judeţ / municipiului Bucureşti, pe baza bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate de către autorităţile administraţiei publice locale după aprobarea legii bugetare anuale;
- întocmirea de situaţii privind influentele asupra sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pentru menţinerea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale corespunzător responsabilităţilor ce le revin;
- efectuarea de proiecţii la nivel macro privind evoluţia bugetelor locale în vederea elaborării sintezei proiectului bugetului general consolidat;
- întocmirea raportărilor cu privire la activitatea desfăşurata;
- elaborarea de sinteze asupra activităţii desfăşurate, de direcţii si planuri de acţiune, dezvoltate global si care implica aportul direcţiei;
- analizarea dispoziţiilor legale în vigoare incidente în domeniul finanţelor publice locale, în domeniul stabilirii, constatării, impunerii, controlului, urmăririi si încasării veniturilor unităţilor administrativ-teritoriale si elaborarea de propuneri pentru îmbunătăţirea acestora împreuna cu structurile asociative ale aleşilor locali, în scopul descentralizării si creşterii eficientei administraţiei publice locale;
- organizarea de întâlniri, seminarii, conferinţe cu participarea autorităţilor administraţiei publice, instituţiilor publice si structurilor asociative ale aleşilor locali, pentru proiectele referitoare la adaptarea la standardele Uniunii Europene, a legislaţiei incidente domeniului finanţelor publice locale;
- implementarea noilor prevederi de ordin financiar-fiscal local prin prime masuri de instruire la nivel local, formatorii iniţiaţi în cadrul programelor de descentralizare si management financiar devenind, la rândul lor, formatori ai specialiştilor în domeniu la nivel naţional;
- elaborarea si fundamentarea proiectelor de acte normative în domeniile stabilirii, constatării, impunerii, urmăririi şi încasării impozitelor si taxelor locale, a administrării creanţelor bugetelor locale, executării silite, controlului fiscal, soluţionării obiecţiilor şi contestaţiilor asupra actelor de impunere, finanţelor publice locale, transferării de atribuţii si fonduri unităţilor administrativ-teritoriale în domeniile: învăţământ, cultura, servicii, dezvoltare publica, locuinţe, asistenta sociala si ajutoare sociale;
- soluţionarea, potrivit legii si dispoziţiilor conducerii Ministerului Internelor si Reformei Administrative, a petiţiilor si sesizărilor înaintate de către persoane fizice / juridice;
- soluţionarea sesizărilor înaintate de către autorităţile administraţiei publice locale cu privire la domeniul finanţelor publice locale;
- elaborarea de raportări periodice, precum şi raportări la decizie sau la ordin, asupra activităţii desfăşurate, în conformitate cu obiectivele Programului de Guvernare 2005-2008, care se înaintează către conducerea ministerului. |