Poliţiştii de frontieră maramureşeni au surprins ţi reţinut un cetaţean român în timp ce transporta, cu o maşina de teren, de la frontiera cu Ucraina spre interiorul ţării, 10.500 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, suspecte a proveni din activităţi de contrabandă.Astfel, ieri 20.06.2010, în jurul orei 08.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sarasău – jud. Maramures, pe timpul executării misiunilor specifice în zona de competenţă, au observat pe un drum forestier din apropierea frontierei de stat un autoturism de teren, marca Mitsubishi Pajero, care se deplasa către interiorul ţării. Poliţiştii de frontieră au oprit autoturismul în cauză, la volanul căruia se afla cetăţeanul român P. Ioan, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Remeti. În urma controlului efectuat, în portbagajul maşinii, s-au găsit 21 de colete voluminoase, care conţineau cantitatea de 10.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, marca Viceroy. Pe timpul cercetărilor s-a stabilit că, ţigările au fost transportate din interiorul Ucrainei până la linia de frontieră de către cetăţeni ucrainieni, de unde au fost preluate de către P. Ioan. Acesta a declarat ca intenţiona să comercializeze ţigările pe raza judeţului Maramureş. Întreaga cantitate de 10.500 pachete ţigări, marca Viceroy, în valoare de aproximativ 90.000 lei, a fost reţinută în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor. Totodată, cetăţeanului român i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă. Cercetările sunt continuate de către procurorul D.I.I.C.O.T0 – Biroul Teritorial Maramures şi lucrători din cadrul I.J.P.F.Maramures – S.P.F. Sarasau, delegaţi de către acesta, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentarea întregii activităţi infracţionale. De asemenea, au fost informate autorităţile de frontieră din ţara vecină în vederea depistării cetăţenilor ucraineni implicaţi în acţiunea de contrabandă.Imagini video sunt disponibile www.politiadefrontiera.roBiroul de Presa din cadrul I.G.P.F.
10.500 pachete ţigări de contrabandă confiscate la Sarasau
Alte articole: