108 ani de la înființarea primului serviciu de salvare din România

Mesajul șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat dr. Raed Arafat cu ocazia Zilei Ambulanţei Dragi colegi,Astăzi se împlinesc 108 ani de când prof. Nicolae Minovici înființa primul serviciu de salvare din România, cu un echipaj format dintr-un vizitiu și sergenți de stradă instruiți pentru intervențiile de prim ajutor chiar de către acesta. ”Totdeauna, tuturor, gata pentru ajutor” este deviza sub care s-a înființat această primă ”salvare” românească, deviză care este încă actuală.La acest moment aniversar, dacă privim în urmă și analizăm evoluția serviciilor de ambulanță din România, găsim, fără îndoială, multe motive de mândrie dar și obiective care ne rămân de atins în viitor. Evoluțiile pozitive în activitatea acestor servicii s-au consemnat în special în ultimii ani, iar eforturile care au fost depuse, atât de către autorități cât și de către personalul angajat, s-au concretizat în creșterea constantă și semnificativă a aprecierii și încrederii populației în serviciile de ambulanță.Înființarea Departamentului pentru Situații de Urgență în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, căruia i-au fost transmise atribuțiile de coordonare operațională integrată a tuturor instituțiilor și structurilor care intervin în situațiile de urgență, indiferent de subordonarea acestora, este un argument care demonstrează susținerea acordată de structurile politice și administrative pentru dezvoltarea și continuarea evoluției integrate a sistemului național de medicină de urgență. În acest sens, Ministerul Afacerilor Interne, sub coordonarea domnului viceprim-ministru Gabriel Oprea, va acționa și în viitor, împreună cu Ministerul Sănătății, pentru continuarea colaborării serviciilor de ambulanță cu structurile complementare ale inspectoratelor pentru situații de urgență, inclusiv în cadrul dispeceratelor comune integrate.Sunteți cu toții martorii, dar și actorii implementării unor noi concepte referitoare la intervențiile în caz de urgență care au schimbat fundamental modul în care se planifică, se execută și se continuă aceste acțiuni salvatoare de vieți, iar România este în avangarda acestor schimbări pe plan mondial. Aceste realizări nu trebuie să ne facă să uităm că sunt încă multe de îmbunătățit. Cunoaștem cu toții dificultățile generate, în unele situații, de lipsa personalului sau de dotarea care nu este întotdeauna suficientă. Acesta este motivul pentru care eforturile noastre se vor concentra, și în viitor, pentru asigurarea continuității procesului de îmbunătățire a dotării materiale – în primul rând cu autospeciale noi pentru intervenții, pentru rezolvarea deficitelor semnificative de personal, dar și pentru creșterea nivelului de pregătire al acestuia prin programe specifice de formare și pregătire profesională. În acest sens, trebuie menționat întâiul pas făcut în această direcție: prima fază de acreditare a centrelor de formare profesională a personalului din serviciile de ambulanță s-a finalizat, ceea ce va contribui semnificativ la îmbunătățirea capacității de pregătire specifică a celor care își desfășoară activitatea în cadrul acestor servicii.Pe această cale, aducem un omagiu tuturor oamenilor adevărați angajați în serviciile de ambulanță, care contribuie, fiecare în parte și împreună ca echipă, la această cotidiană luptă contra-cronometru cu viaţa. Chiar dacă, aparent, ei sunt obișnuiți, în realitate toți aceștia sunt oameni speciali: în cazul lor munca, talentul, dăruirea, pasiunea şi profesionalismul nu se concretizează în bunurile materiale, ci au ca rezultat apărarea și salvarea valorii umane supreme: viața semenilor noștri.Pentru tot ceea ce faceți, pentru abnegația și sacrificiile personale ale dumneavoastră, ale tuturor angajaților serviciilor de ambulanță din România, mă alătur milioanelor de cetățeni recunoscători, vă mulțumesc din inimă și vă urez: ”Mult succes!”Cu sinceritate,SECRETAR DE STATȘEF AL DEPARTAMENTULUI PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂDR. RAED ARAFAT


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut