11 bărbați reținuți pentru încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice

Marți, 3 septembrie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 25 Poliție au reținut 11 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 34 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, la data menționată, în jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Secției 25 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că în incinta unei săli de jocuri din Sectorul 6, are loc un conflict între mai multe persoane.

Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au depistat 18 persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 34 de ani, care ar fi fost implicate în eveniment.

De asemenea, un echipaj din cadrul SMURD a procedat la acordarea primelor îngrijiri medicale. Un bărbat, în vârstă de 32 de ani a fost transportat, ulterior, la o unitate medicală pentru investigații suplimentare.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că la data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, în timp ce se aflau în incinta sălii de jocuri, între două grupuri, alcătuite din 11 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 34 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan.

Ulterior, disputa ar fi escaladat în exteriorul locației, context în care aceștia s-ar fi agresat fizic, reciproc, prin folosirea de obiecte contondente, tulburându-se, astfel, ordinea și liniștea publică.

De asemenea, în sarcina a doi bărbați, în vârstă de 19, respectiv 29 de ani, s-a reținut și săvârșirea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe, constând în aceea că, în timp ce se aflau în interiorul sălii de jocuri, aceștia s-ar fi agresat fizic, reciproc.

Toate persoanele implicate în eveniment au fost conduse la sediul subunității pentru audieri.

În baza probatoriului administrat, față de 11 bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați magistraților cu propuneri legale.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 25 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Sari la conținut