1,5 kg. droguri confiscate de politisti

1,5 KILOGRAME DE DROGURI ŞI 35 DE GHIVECE CU PLANTE DE CANNABIS, CONFISCATE DE POLIŢIŞTII ANTIDROGPoliţiştii timişoreni antidrog au destructurat o grupare cu preocupări infracţionale pe linia drogurilor de risc.În urma acţiunilor de prindere în flagrant a membrilor reţelei şi a percheziţiilor, au fost confiscate 1.200 grame de marijuana, 235 grame haşiş, în valoare de aproximativ 75.000 de lei şi 35 de ghivece cu plante de cannabis.În urma investigaţiilor demarate încă de anul trecut, poliţişti din cadrul Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara au scos la iveală că, pe raza judeţului Timiş acţionează o grupare cu preocupări infracţionale pe linia traficului internaţional de droguri de risc, respectiv marijuana şi haşiş.S-a stabilit că această grupare alimenta cu droguri piaţa ilicită din Timişoara şi Lugoj, drogurile fiind introduse în ţară de către M.I., de 32 de ani, din Municipiul Lugoj.Bărbatul şi-a creat o întreagă reţea de distribuire a drogurilor la nivel stradal, inclusiv în rândul minorilor. Principalii intermediari au fost identificaţi ca fiind: U.F., de 29 de ani şi B.V. de 34 de ani, ambii din Municipiul Lugoj, G.S. de 25 de ani, din Drobeta Turnu Severin şi P.R., de 30 de ani, din Timişoara.În urma unor acţiuni ale poliţiştilor, s-a reuşit prinderea în flagrant a lui P.R., în timp ce distribuia marijuana în Timişoara, de la acesta fiind confiscate aproximativ 240 grame de droguri. Ulterior, poliţiştii din cadrul B.C.C.O.Timişoara au reuşit prinderea în flagrant a lui B.V., în Municipiul Lugoj, în timp ce distribuia jumătate de kilogram de marijuana.În cadrul operaţiunilor de prindere a suspecţilor, doi dintre membrii grupării au încercat să părăsească Municipiul Lugoj în direcţia Reşiţa cu un autoturism, fiind însă blocaţi de poliţişti la ieşire din Judeţul Timiş.În urma prinderii suspecţilor, au fost organizate mai multe percheziţii domiciliare în municipiile Timişoara şi Lugoj, fiind identificate şi confiscate 250 grame marijuana, 235 grame haşiş şi 35 de ghivece cu plante de cannabis. Totodată, au fost ridicaţi, în vederea confiscării, 620 de euro şi 4.400 de lei, sumele de bani fiind suspecte ca provenind din vânzarea drogurilor.În urma cercetărilor, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara a dispus reţinerea a cinci dintre membri ai grupării pentru 24 de ore, iar ulterior, instanţa a emis mandate de arestare pe numele a patru dintre aceştia, pentru 29 de zile, pentru săvărşirea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri de risc, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2 al. 1 şi art. 4 al. 1 din Legea 143/2000, pentru care riscă o pdeapsă de până la 15 ani de închisoare.În total, au fost confiscate peste 1.200 grame de marijuana şi 235 grame haşiş, valoarea pe piaţă a acestora fiind de circa 75.000 de lei.Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
Skip to content