Poliţiştii specializaţi în combaterea infracţiunilor economice au depistat, în ultima săptămână, 165 de persoane suspectate de comiterea a 157 de infracţiuni. Zece persoane au fost reţinute.Sub directa coordonare a ofiţerilor Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R., poliţiştii din cadrul formaţiunilor de investigare a fraudelor au acţionat şi în ultima săptămână pentru protejarea mediului de afaceri împotriva actelor ilegale care afectează relaţiile concurenţiale şi mecanismele economiei de piaţă. Atfel, în urma activităţilor de prevenire, descoperire şi cercetare, au fost depistate 157 infracţiuni, de comiterea cărora sunt suspectate 165 de persoane (10 persoane fiind reţinute/arestate).Poliţiştii de investigarea fraudelor au descoperit 53 de infracţiuni de evaziune fiscală, 16 înşelăciuni în relaţiile comerciale, 11 infracţiuni de delapidare, 3 infracţiuni de abuz în serviciu, 27 de infracţiuni de fals în înscrisuri, 11 infracţiuni prevăzute de Legea 86/2006 privind Codul vamal, 6 infracţiuni prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, 4 la Legea nr. 59/1934 privind legea cecului, 4 infracţiuni prevăzute de Legea 8/1996 privind drepturile de autor şi conexe şi 5 fapte de corupţie.De asemenea, 20 de persoane sunt cercetate în 15 dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE- I.G.P.R.
165 de persoane suspectate de comiterea de infracţiuni economice, depistate într-o săptămână
Alte articole: