17.000 pachete ţigări de contrabandă confiscate la Oancea

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit, ascunse şi nedeclarate, într-un tir condus de un cetăţean moldovean, cantitatea de 16.900 pachete ţigări de diferite mărci care erau destinate comercializării pe piaţa neagră.Şoferul autocamionului a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 zile, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 70.000 lei, fiind ridicată în vederea confiscării.În data de 16.04.2010, în jurul orei 21.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, judeţul Galaţi, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean moldovean, C. Sergiu, în vârstă de 43 ani, care conducea un autocamion marca „Renault Magnum” înmatriculat în Republica Moldova şi efectua o cursă Republica Moldova – Buzău – România.La controlul de frontieră, în baza analizei de risc, având suspiciuni cu privire la mijlocul de transport şi cursa pe care urma să o efectueze, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali au realizat un control amănunţit, fiind descoperită ascunsă şi nedeclarată, în rezervoarele autocamionului, în locuri special amenajate, cantitatea de 10.025 pachete ţigări, mărcile „Doina” şi „MT”, cu timbru moldovenesc.Existând informaţii că în mijlocul de transport ar mai fi ascunse şi alte pachete cu ţigări, mijlocul de transport a fost adus la sediul I.J.P.F. Galaţi, unde poliţiştii de frontieră au mai descoperit, într-un loc special amenajat în podeaua remorcii şi în patru anvelope de rezervă, cantitatea de 6.870 pachete ţigări, diferite mărci.Mijlocul de transport, în valoare de 205.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul IJPF Galaţi pentru continuarea cercetărilor, iar întreaga cantitate de tigari (16 900 pachete cu ţigări diferite mărci), în valoare de aproximativ 70.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării. În urma probelor administrate, persoana în cauză a fost prezentată ieri, 19.04.a.c. de către procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Galaţi Tribunalului Galaţi, judecătorul emiţând pe numele acesteia un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.Imagini video vor fi disponibile pe www.politiadefrontiera.roBiroul de Presă din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Serviciul Mass Media şi Informare Publică din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut