195 de cetăţeni străini au fost depistaţi în situaţii ilegale în luna decembrie la nivel naţional

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au desfăşurat în luna decembrie a.c.,148 de acţiuni şi controale, atât cu forţe proprii cât şi în cooperare cu cadre ale altor structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini la nivel naţional.În cadrul acestor activităţi, au fost depistaţi în situaţii ilegale 195 de cetăţeni străini. Cei mai mulţi provin din state precum Israel, Moldova, Sri Lanka, Bangladesh şi Maroc.Dintre aceştia, 67 au întrunit condiţiile necesare prelungirii dreptului de şedere, pentru 93 a fost luată măsura îndepărtării de pe teritoriul ţării, iar pentru 35 s-au dispus alte măsuri.Cetăţenii străini depistaţi cu şedere ilegală au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 44.425 lei în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.De asemenea, societăţile comerciale la care au fost depistaţi cetăţeni străini prestând activităţi lucrative fără forme legale, au fost sancţionate contravenţional cu suma de 30.500 lei în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului României nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României. În contextul declarării ca indezirabil de către Curtea de Apel București a unui cetățean iordanian, poliţiştii Direcției Migrație și Serviciului pentru Imigrări al județului Constanța au întreprins măsuri specifice în vederea identificării și luării în custodie publică a acestuia. Ulterior, în vederea punerii în executare a hotărârii instanței, cetăţeanul străinul a fost cazat în unul din centrele specializate ale Inspectoratului General pentru Imigrări, declanșându-se totodată procedurile pentru îndepărtarea sub escortă a acestuia de pe teritoriul național.În domeniul azilului, în aceeaşi perioadă, au fost depuse 64 de solicitări pentru acordarea unei forme de protecţie internaţională în România. Cele mai multe persoane sunt din state precum Siria, Bangladesh şi Irak.Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, va continua organizarea unor astfel de acţiuni, utilizând toate resursele proprii de care dispune pe acest segment de activitate şi cooperând cu toate instituţiile cu atribuţii în menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii noastre. I.G.I. – Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Sari la conținut