Finalizare proiecte derulate de Oficiul Român pentru Imigrări

Astăzi, 28 iunie a.c., în Bucureşti, a avut loc conferinţa de încheiere a proiectelor „Creşterea capacităţii operaţionale a ORI de implementare a măsurilor de returnare forţată”, „Implementarea efectivă a protocoalelor şi acordurilor încheiate de ORI în domeniul migraţiei ilegale şi pregătirea măsurilor de returnare” şi „Dezvoltarea unui mecanism de consultare cu misiunile diplomatice din ţările terţe”.

Cooperarea româno-bulgară

Astăzi, 28 iunie a.c., la Giurgiu, şeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre TOBĂ şi secretarul general al Ministerului de Interne al Republicii Bulgaria, comisar-şef Kalin GEORGIEV au semnat „Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum şi a misiunilor de patrulare comune a autorităţilor competente din România şi Republica Bulgaria în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice”.

Poliţist arestat pentru luare de mită

În urma cercetărilor efectuate de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, instanţa competentă a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile faţă de un agent de poliţie pentru săvârşirea a opt infracţiuni de luare de mită şi a unei infracţiuni de înşelăciune, prev. şi ped. de art.254 C.P. şi 215 C.P.

Acţiuni de combatere a evaziunii fiscale cu produse cerealiere

Administratorul unei societăţi comerciale din Bihor este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală, întrucât nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii achiziţii şi vânzări de cereale în valoare totală de aproximativ 400.000 de lei / De asemenea, în timpul acţiunilor desfăşurate, oamenii legii au ridicat în vederea confiscării peste 9 tone de făină de grâu, fără documente legale de provenienţă.

Skip to content