Suspecţi de comiterea de infracţiuni cu violenţă, depistaţi de poliţişti

În urma a 28 de percheziţii efectuate simultan de poliţişti din Alba, 22 de persoane, suspectate de asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni cu violenţă, infracţiuni contra patrimoniului şi prin care se aduce atingere bunelor moravuri, ordinii şi siguranţei publice, au fost conduse la sediul poliţiei./ La locuinţele acestora au fost depistate şi ridicate săbii, cuţite, topoare, pumnale, bâte, cartuşe cu glonţ, materiale pirotehnice şi două pistoale deţinute fără drept.

Acţiune soldată cu reţinerea a doi tineri suspectaţi de tâlhărie

Doi tineri, suspectaţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie comisă prin ameninţarea cu armă de foc, au fost reţinuţi în dimineaţa acestei zile. În timpul acţiunii de prindere şi imobilizare a suspecţilor, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, în colaborare cu cei ai I.P.J. Hunedoara, au beneficiat de sprijinul structurilor specializate din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române şi intervenţia luptătorilor S.I.A.S..

Grupul de experţi privind combaterea traficului de persoane (GRETA), în vizită oficială la sediul M.A.I.

Adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestor principal de poliţie Lucian Florin Guran, a avut astăzi, 26 mai a.c., la sediul M.A.I., o întrevedere cu delegaţia Grupului de experţi privind combaterea traficului de persoane (GRETA) din cadrul Consiliului Europei, aflată în ţara noastră într-o vizită de evaluare în domeniul luptei împotriva traficului de persoane.

ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut