Demararea proiectului româno – american în situaţii de urgenţă

Joi, 29 septembrie a.c., , la sediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a avut loc o întrevedere între reprezentanţii Agenţiei de Comerţ şi Dezvoltare a SUA (USTDA), ai companiilor private americane ESi Acquisition, Esri şi Cisco Systems şi cel al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.), co-parteneri ai proiectului privind elaborarea Studiului de Fezabilitate legat de tehnologiile de colaborare şi comunicaţii portabile în situaţii de urgenţă.

Transparenţă decizională/proiectul Legii pentru modificarea şi completarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Administraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Skip to content