Argeş / Poliţist cercetat de ofiţerii D.G.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi favorizarea infractorului

La data de 28.02.2012, lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Argeş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au executat un mandat de aducere şi au efectuat o percheziţie la domiciliul unui agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (I.P.J.) Argeş – Serviciul Poliţiei Rutiere, acesta fiind învinuit într-un dosar penal, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi favorizarea infractorului, fapte prev. şi ped. de art. 257 Cp, rap. la art. 7 alin. 3 din Lg. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi art. 264 Cp, cu aplic. art. 33 lit. a Cp.

Grup infracţional specializat în comiterea de tâlhării, destructurat de poliţiştii bucureşteni

Începând cu luna noiembrie 2011, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sprijinul I.G.P.R. – Direcţia de Operaţiuni Speciale, au documentat activitatea unui grup infracţional specializat în comiterea de tâlhării, folosind echipamente cu elemente de uniformă şi declinându-şi calitatea de poliţişti.

Ministrul Gabriel Berca, a prezentat astăzi, 28 februarie a.c., evaluarea activităţii desfăşurate de Minister în anul 2011, în cadrul unei şedinţe ce s-a desfăşurat la sediul M.A.I. în pre

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a prezentat marţi, 28 februarie a.c., evaluarea activităţii desfăşurate de Minister în anul 2011, în cadrul unei şedinţe ce s-a desfăşurat la sediul M.A.I. în prezenţa prim-ministrului Mihai Răzvan Ungureanu, a reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii, ai Parlamentului şi Guvernului României.

De Ziua Protecţiei Civile, angajaţi ISU Vâlcea, aflaţi în timpul liber, au salvat o tânără de la înec

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea au fost solicitaţi, marţi, 28 februarie a.c., în jurul orei 10.20, prin numărul unic de urgenţă 112, să intervină în municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru salvarea unei tinere care intenţiona să se sinucidă prin aruncare, de pe Podul Goranu, în râul Olt.

Elicopter MAI în misiune de survol pe fluviul Dunărea, în scopul evaluării zonei afectate ca urmare a producerii unor poduri de gheaţă

Un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, având la bord specialişti ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Mediului şi Pădurilor, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi ai Administraţiei Naţionale „Apele Române”, va efectua astăzi, 28 februarie a.c., o misiune de survol pe fluviul Dunărea, de la Baziaş până la Bara Sulina, în scopul evaluării zonei afectate ca urmare a producerii unor poduri de gheaţă.

Reuniune a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind situaţia creată pe Dunăre ca urmare a producerii unor poduri de gheaţă

La solicitarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-au reunit, astăzi, 27 februarie a.c., la sediul M.A.I., în şedinţă extraordinară, pentru a analiza situaţia creată pe fluviul Dunărea ca urmare a producerii unor poduri de gheaţă, cu impact sever asupra navigaţiei, securităţii ambarcaţiunilor, porturilor, mediului şi măsurile ce se impun a fi asigurate în scopul gestionării stării de fapt. În cadrul şedinţei au fost prezentate prognozele meteorologice şi hidrologice pentru perioada următoare.

Invitaţie/ Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane – Încheierea proiectului „Îmbunătăţirea cooperării transnaţionale în cazurile de trafic de persoane din Europa de Sud-Est”

Peste o sută de reprezentanţi ai organizaţiilor guvernamentale, neguvernamentale şi internaţionale care activează în domeniul combaterii traficului de fiinţe umane în Europa se vor reuni la Bucureşti în perioada 27 – 29 februarie 2012 pentru încheierea proiectului „Îmbunătăţirea cooperării transnaţionale în cazurile de trafic de persoane din Europa de Sud-Est” (TRM-II), finanţat de USAID (Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite) şi implementat de ICMPD (Centrul Internaţional pentru Elaborarea de Politici în Domeniul Migraţiei). Evenimentul va evidenţia principalele realizări ale proiectului, precum şi recomandări pentru continuarea cooperării transnaţionale în combaterea traficului.

Skip to content