Lansarea proiectului Dezvoltarea capacităţii instituționale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene

Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Generală Afaceri Europene și Relații Internaționale şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, vă invită să participaţi la Conferinţa de lansare a proiectului „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene, al transpunerii şi al aplicării acquis-ului comunitar”, cod SMIS 32862, care va avea loc marți, 4 septembrie a.c., ora 10:00, la Hotel Howard Johnson Grand Plaza, Bucureşti.

ANA prezentă în cadrul proiectului „Studiu privind identitatea zonei de vecinătate româno-bulgare”

Agenţia Naţională Antidrog, prezentă în cadrul proiectului BRAINS – „Studiu privind identitatea zonei de vecinătate româno-bulgare”, finanțat prin programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria. Agenția Națională Antidrog participă în cadrul proiectului BRAINS prin structurile teritoriale din cele şapte judeţe din sudul României, respectiv, Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași și Constanța.

Cercetat pentru dare de mită

Un tânăr din jud. Neamţ a fost prins în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Biroul Judeţean Anticorupţie (B.J.A.) Vrancea, în urma unei acţiuni organizate sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.), în timp ce oferea 500 lei unui agent de poliţie, pentru a-i rezolva favorabil un dosar penal. Poliţistul a refuzat banii şi a sesizat D.G.A. – Vrancea.

Skip to content