Videoconferință cu prefecții susținută de miniștrii Mircea Dușa și Radu Stroe

Miercuri, 23 octombrie a.c., ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, şi ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, au susţinut o videoconferinţă cu prefecţii şi autorităţile administraţiei publice locale, având ca temă activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi stabilite prin lege privind organizarea alegerilor parlamentare.

Alege Viaţa! Acţiune rutieră pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere

Poliţişti rutieri vor acţiona în trafic, în perioada 23 – 25 octombrie a.c., utilizând toate autospecialele dotate cu aparatura de măsurare a vitezei de deplasare, pentru sancţionarea abaterilor generatoare de accidente rutiere, respectiv, excesul de viteză, depăşirile neregulamentare, neacordarea priorităţii vehiculelor sau pietonilor. De asemenea, împreună cu reprezentanţi ai I.S.C.T.R. şi R.A.R. vor verifica legalitatea derulării transporturilor publice de persoane şi starea tehnică a autovehiculelor.

Întâlnire a reprezentanților MAI cu adjunctul Serviciului Federal de Control al Drogurilor din Federația Rusă

Secretarul de stat, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan – Nicolae CĂBULEA și şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian TUTILESCU, au avut marți, 23 octombrie 2012, la sediul MAI, o întrevedere cu secretarul de stat, adjunct al directorului Serviciului Federal de Control al Drogurilor din Federaţia Rusă, Oleg SAFONOV.

Suspecţi de braconaj cinegetic, depistaţi de poliţişti

10 cetăţeni italieni, ce participau la partide de vânătoare în România, sunt suspectaţi de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Constanţa de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic. / În urma unei percheziţii, poliţiştii au indisponibilizat 15 de arme de vânătoare, aproximativ 2.000 bucăţi de muniţie şi 180 de ciocârlii împuşcate sau capturate în timpul partidelor de vânătoare.

ULTIMA
ORĂ

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut