Activitatea de colectare a deşeurilor reciclabile, verificată de poliţişti

În perioada 26 aprilie – 30 mai a.c., poliţiştii din cadrul I.P.J. Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi din cadrul Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti şi Constanţa, împreună cu reprezentanţi ai comisariatelor teritoriale ale Gărzii Naţionale de Mediu, au efectuat controale la agenţii economici ce desfăşoară activităţi de colectare a deşeurilor industriale reciclabile.

Aproape 1.300 de arme deținute ilegal și 15 tone de substanțe periculoase ridicate de polițiști

În prima parte a anului, 1.655 de persoane au fost cercetate pentru încălcări ale legislației privind armele, explozivii și substanțele periculoase. Evenimentele produse în această perioadă nu au influențat negativ ordinea și siguranță publică, majoritatea acestora fiind înregistrate ca urmare a utilizării necorespunzătoare a armelor, pe fondul necunoaşterii reglementărilor în domeniu.

Skip to content