Măsuri dispuse de vicepremierul Gabriel Oprea în contextul manifestărilor prilejuite de Rusaliile catolice

În contextul organizării, în perioada 23-25 mai a.c., a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Rusaliilor catolice, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a dispus structurilor din subordine luarea tuturor măsurilor pentru ca ceremoniile religioase şi evenimentele cultural artistice preconizate pentru acest interval de timp să se desfăşoare în bune condiţii, fără evenimente deosebite.

Tratamentul tulburărilor determinate de consumul de canabis în Europa

În ultimii ani, majoritatea statelor europene se confruntă tot mai mult cu creşteri ale prevalenţei consumului de canabis. Astfel, conform ultimului Raport european privind drogurile, 18,1 milioane adulţi (15-64 ani) au raportat că au consumat canabis în ultimul an, dintre care, 14,6 milioane sunt tineri adulţi (15-34 ani), în timp ce aproximativ 3 milioane adulţi consumă zilnic sau aproape zilnic. Acest lucru se reflectă în numărul celor care intră în programe de tratament specializate, ei reprezentând cel mai mare grup de persoane care accesează pentru prima dată astfel de servicii, ca urmare a consumului problematic de canabis.

Operațiunea PERSEUS – Exercițiu polițienesc transfrontalier

Poliția Română a participat, alături de poliții din alte cinci state din Europa, la un exercițiu polițienesc transfrontalier de întărire a capacității de luptă împotriva traficului internațional de droguri. Pornind de la o potențială grupare de trafic internațional de droguri, polițiștii români din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Direcției Operațiuni Speciale au lucrat împreună cu partenerii din celelalte state pentru identificare legăturilor infracționale create în cauză și arestarea traficanților.

Participarea vicepremierului Gabriel Oprea la deschiderea Summit-ului Regional pentru Securitate Cibernetică

Luni, 11 mai a.c., viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a participat la deschiderea Summit-ului Regional pentru Securitate Cibernetică, organizat la Palatul Parlamentului de Guvernul României, prin Ministerul pentru Societatea Informațională, împreună cu Departamentul Comerțului al Statelor Unite ale Americii și Serviciul Comercial al Ambasadei S.U.A. la București.

Skip to content