Măsuri de fluidizare a traficului la frontieră

Având în vedere că după Anul Nou se prefigurează creşteri ale traficului de persoane prin punctele de trecere ale frontierei, în special la frontiera de vest, pe sensul de ieşire din România, dar şi la frontiera externă a UE, la graniţa cu R. Moldova unde, din experienţa anilor trecuţi, va creşte numărul celor care vin în România să petreacă sărbătorile pe rit vechi, Poliţia de Frontieră Română a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ

Declarație de presă a purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar de poliție Monica Dajbog, a susținut sâmbătă, 26 decembrie a.c., o declarație de presă având ca temă evaluarea modului în care s-a asigurat climatul de ordine publică în Ajunul Crăciunului și în prima zi de Crăciun, din punct de vedere al situației operative și al numărului de evenimente înregistrate în întreaga țară.

Sărbători de Iarnă în Siguranță- peste 9500 de jandarmi la datorie

În conformitate cu prevederile Planului de Măsuri „Sărbători de Iarnă în Siguranță”, aprobat de ministrul Afacerilor Interne, domnul Petre TOBĂ, în această perioadă, Jandarmeria Română a dispus intensificarea măsurilor și suplimentarea efectivelor, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranță și liniște publică, la nivel national, precum și pentru soluționarea operativă a sesizărilor cetățenilor.

Skip to content