Creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi protecţia comunităţilor – obiective prioritare ale IGSU

Creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi asigurarea protecţiei comunităţilor rămân obiectivele prioritare ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Complexitatea, intensitatea şi dinamismul diverselor situaţii impun adoptarea rapidă şi implementarea celor mai bune practici menite să asigure dezvoltarea instituţională pe cele două paliere: prevenire şi intervenţie.

Semnarea primului contract de finanțare prin Programul Operațional Infrastructura Mare

Vineri, 2 septembrie a.c., a avut loc semnarea primului contract de finanțare în cadrul proiectului ERSL II – RĂSPUNSUL EFICIENT SALVEAZĂ VIEȚI, în valoare de 25 de milioane de euro, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare, prin care se urmărește reducerea deficitului de echipamente și mijloace tehnice de la nivelul serviciilor profesioniste pentru situații de urgență.

Trimis în judecată pentru fapte de corupție

La data de 30 august 2016, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a emis rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului C.M.E., agent de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) din cadrul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influenţă.

Dragi colegi din Ministerul Afacerilor Interne

Am fost onorat să conduc Ministerul Afacerilor Interne într-o perioadă deosebit de grea în care așteptările au fost foarte mari.
Am acceptat funcția de ministru de interne cu multă responsabilitate, știam foarte bine problemele cu care se confruntă Ministerul Afacerilor Interne și cel mai important lucru cunoșteam puterea dumneavoastră de muncă, devotamentul și sacrificiile pe care le faceți pentru a fi în slujba cetățeanului și de a vă ridica la cerințele acestuia.

ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut