Percheziții la persoane bănuite de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală

La această oră, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, cu sprijinul Europol, efectuează 4 percheziții în Brașov, la persoane bănuite că ar fi pus la dispoziția publicului, contra cost și fără a avea acest drept, programe de televiziune cu acces condiționat. Ulterior, sumele ilicit obținute ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor.

Anunț de presă – Transparență decizională

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul ordonanței de urgență a Guvernului privind desemnarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență ca unitate de achiziții centralizată pentru achiziția centralizată de autospeciale/ambulanțe pentru Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pentru serviciile de ambulanță județene și pentru Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.

Sari la conținut