251 autovehicule furate din străinătate, depistate în 2010

În primele nouă luni ale anului 2010, poliţiştii de frontieră au descoperit 251 autovehicule ce figurau furate din străinatate; Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost descoperite 153 autovehicule, numărul descoperirilor privind mijloacele de transport furate, a crescut cu aproximativ 64%; În continuare, principalul „furnizor” de autovehicule furate care tranzitează frontierele României este Italia, urmată de Germania, Ungaria etc. iar persoanele implicate sunt în majoritate cetăţeni români dar şi moldoveni, ucraineni, austrieci, italieni şi turci.StatisticăTraficul cu autoturisme de lux furate din străinatate rămâne, şi în acest an, „în atenţia” lumii interlope transnaţionale, fiind o activitate ilicită ce aduce beneficii financiare substanţiale membrilor reţelelor deja specializate în domeniu şi extrem de bine organizate la nivelul mai multor state (din Vestul către Estul Europei).De la începutul anului până în prezent, poliţiştii de frontieră au descoperit 192 autoturisme, precum şi 25 automarfare, 12 microbuze, 15 motociclete şi 7 remorci auto declarate furate în străinatate. În perioada similară a anului 2009, au fost depistate 153 autovehicule furate în străinătate, constatându-se o creştere cu aproximativ 64% a numărului de autovehicule descoperite. Pentru identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a Parchetelor, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date şi informaţii, prin intermediul Centrelor şi Punctelor de Contact (Oradea, Galaţi etc).Pe linia combaterii traficului cu auto furate, politistii de frontiera au intocmit 177 dosare penale, persoanele implicate fiind în majoritate cetăţeni români dar şi moldoveni, ucraineni, austrieci, italieni şi turci.Organizarea reţelelor de traficanţiDin analizele efectuate de poliţiştii de frontieră în cazurile depistate în zonele de competenţă, s-a stabilit că, în general, reţelele de traficanţi sunt organizate pe două tipuri mari, respectiv cele specializate în furtul autoturismelor de lux şi cele specializate în furtul autoturismelor de categorie mijlocie. La rândul lor, aceste două tipuri sunt subdivizate în mai multe grupuri de acţiune, a caror „ierarhie” este următoarea: grupa de recunoaştere – identifică maşinile corespunzătoare “cererii”, grupa tehnică – confecţionează documentele false, grupa de transport – trece maşinile peste graniţe, grupa de valorificare – vinde maşinile de lux, grupa de supraveghere – are ca sarcină supravegherea şi derularea tuturor fazelor incluse în actul ilegal.Moduri de operare şi rute Ca moduri de operare ale traficanţilor, analizele arată că “se practică”: fraudă la asigurări – cu acordul proprietarului, maşina este transportată în altă ţară, “spălată” prin vânzări succesive şi ulterior declarată ca fiind furată chiar de către proprietar; furtul la comandă, deturnarea sau frauda la firmele de închirieri – se racolează o persoană fără posibilităţi materiale care contra unei sume modice acceptă să deschidă pe numele său un cont într-o bancă şi implicit să obţină o carte de credit (card), document în baza căruia persoana închiriază de la firmele de profil, autoturismul.Rutele folosite de către traficanţi sunt, în general, orientate dinspre ţările vest europene cu finalitate în ţările est-europene şi din spatiul ex-sovietic: Italia – Austria – Ungaria – România; Germania – Austria – Ungaria – România – Moldova şi Ucraina; Italia –Serbia – România – R.Moldova – Ucraina sau Federatia Rusa.În continuare, principalul „furnizor” de autovehicule furate care tranzitează frontierele României este Italia, urmată de Germania, Ungaria etc.În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţiilor ca fiind furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă”. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani (în general, de până la 500 euro) pentru a transporta maşina în România şi, la fel, nu cunoşteau că aceasta e furată.În urma unui „studiu” al cererii şi ofertei pe piaţa neagră a maşinilor, s-a constatat că, la categoria autoturisme de lux, cele mai căutate sunt mărcile “BMW” şi „Mercedes”, iar la autovehiculele de categorie mijlocie, ponderea o deţin mărcile “ Renault” şi „Fiat”. I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut