29 migranţi opriţi la frontiera română din drumul ilegal spre Spaţiul Schengen

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră au depistat şi reţinut 29 persoane, cetăţeni turci, armeni, pakistanezi, afgani, tunisieni şi R. Moldova, care încercau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.În data de 27.03.2011, o patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, jud. Arad, a observat patru persoane de sex masculin, care se deplasau pe jos spre Ungaria. Cei în cauză au fost reţinuţi la aproximativ 50 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în apropierea localităţii Nădlac, în vegetaţia din apropierea frontierei.În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Pakistan şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 21 şi 34 ani şi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. Cei în cauză au declarat că s-au deplasat cu trenul până la Nădlac şi de aici pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii. Cei patru au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.În dimineaţa zilei de 26.03.2011, în jurul orei 06.45, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Curtici au observat trei persoane, care se deplasau pe jos spre Ungaria. Cei în cauză, cetăţeni turci, au fost reţinuţi la aproximativ 500 metri interior faţă de teritoriul statului vecin.În data de 26.03.2011, acţionând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul I.J.P.F. Bihor au desfăşurat o acţiune de combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă a Sectorului P.F. Bors. Astfel, în apropierea localităţii Santaul Mare, a fost depistat un grup format din patru cetăţeni armeni, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, care intenţiona să iasă fraudulos din România.În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră bihoreni au descoperit faptul că cei patru cetăţeni armeni au intrat legal în România, în data de 18.03.2011, prin P.T.F. Aeroport Henri Coandă – Bucureşti, în baza documentelor personale valabile. De aici, s-au deplasat cu trenul spre localitatea Oradea, cu intenţia de a ajunge ilegal în Austria. În municipiul Oradea, au urcat într-un autoturism care circula în regim ,,taxi” cu care au călătorit până în localitatea Santaul Mare de unde şi-au continuat deplasarea spre linia de frontieră, pe jos, fiind reţinuţi la aproximativ 300 metri de aceasta.Tot în zona de competenţă a S.P.F. Bors a fost reţinut un alt grup de migranti, format din patru cetăţeni din Pakistan, cu vârste cuprinse între 23 şi 35 de ani. În urma verificărilor efectuate precum şi din declaraţiile persoanelor în cauza a reieşit faptul că cei patru pakistanezi au călătorit împreună cu trenul până în municipiul Oradea, cu intenţia de a trece ilegal frontiera în Ungaria. Alţi doi cetăţeni georgieni au fost reţinuţi în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul P. F. Valea lui Mihai – jud. Bihor în data de 25.03.a.c.. În ziua de 27.03.2011, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, jud. Timis, a depistat în zona de frontieră patru cetăţeni straini. Având în vedere faptul că nu işi justificau prezenţa în zonă la acea oră, poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea persoanelor în cauză şi pentru că nu vorbeau limba română i-au condus la sediul sectorului în vederea clarificării situaţiei.Cu această ocazie au stabilit că cei patru sunt : Mohamed T., în vârstă de 23 de ani, Chokri M., în vârstă de 24 de ani, Aladinne J., în vârstă de 24 de ani, cetăţeni tunisieni şi Muhammad B., în vârstă de 28 de ani, de cetăţean afgan. În timpul cercetărilor cele patru persoane au declarat ca au trecut ilegal frontiera din Serbia si că intenţionau sa ajungă in Norvegia. Tot la Sectorul PF Lunga, în data de 28.03.2011, ora 04.25, au fost depistati patru cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor, care nu îşi justificau prezenţa în zonă.Din primele declaraţii, s-a stabilit că cei patru sunt cetăţeni irakieni şi au intrat ilegal din Serbia în România. Cei patru cetăţeni străini au fost conduşi la sediul sectorului pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale ce se impun.Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Beba Veche, jud. Timis, au depistat, în data de 25.03., în zona de frontieră, doi cetăţeni tunisieni, în vârstă de 26 de ani, respectiv 33 de ani, care au trecut ilegal frontiera în România, pentru a cere azil.În data de 27.03.2011, în jurul orei 06.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Galaţi au observat cu ajutorul autospecialei cu termoviziune două persoane care se deplasau paralel cu D.N. 26, în dreptul localităţii Vânători, şi care nu-şi justificau prezenţa în zonă.În urma acţiunii specifice desfăşurate, lucrătorii poliţiei de frontieră au reţinut cele două persoane şi le-au condus la sediul Sectorului Galaţi pentru continuarea cercetărilor. Din declaraţiile persoanelor în cauza şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că acestea se numesc C. Feodor, în vârstă de 26 ani şi V. Gheorghe în vârstă de 28 ani, sunt din Republica Moldova şi au traversat râul Prut cu ajutorul unei saltele pneumatice, dorind să ajungă în Italia pentru a-şi găsi locuri de muncă.În toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşiriii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, respectiv trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor sa fie dispuse măsurile legale ce se impun.I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut