40.000 pachete de tigari confiscate

* Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră au descoperit, în două autoturisme marca Mercedes ML, conduse de cetăţeni irakieni, aproximativ 40.000 pachete de ţigări.* Proprietarul ţigărilor, un cetăţean român, nu poseda documente justificative de provenienţă pentru acestea, intenţionând să le comercializeze pe piaţa neagră din Bucureşti.* Ţigările au fost reţinute în vederea confiscării, valoarea de piaţă estimată fiind de 160.000 lei, iar proprietarul acestora a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100.000 lei. În data de 15.08.2009, în jurul orei 08.00, acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul IGPF – DCMIIT au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului cu ţigări, în cadrul căreia au monitorizat două autovehicule care s-au deplasat din nordul ţării către Municipiul Bucureşti. Pe raza localităţii Voluntari, judeţul Ilfov, poliţiştii de frontieră, împreună cu echipe mobile din cadrul D.R.A.O.V. – Autoritatea Naţionala a Vămilor, au oprit pentru control cele două autoturisme, ambele marca Mercedes ML. Cele două maşini înmatriculate în Germania, respectiv România, erau conduse de cetăţenii irakieni M. A. L., în vârstă de 35 ani, domiciliat în Bucureşti, respectiv M. A., în vârstă de 23 ani, domiciliat în Tg. Jiu. Cu ocazia verificarilor, în cele două autovehicule au fost descoperite mai multe cartuşe cu ţigări, fără documente de provenienţă, fapt pentru care maşinile au fost conduse la sediul ANV, pentru continuarea cercetărilor.Astfel, în urma controlului amănunţit, au fost descoperite pe bancheta din spate şi în portbagaj, acoperite cu folii negre de plastic, 37.590 pachete de ţigări, de diferite mărci, netimbrate sau cu timbru Ucraina, având o valoare de piaţă estimată la 160.000 lei. În cadrul cercetărilor, cetăţenii irakieni au declarat că ţigările aparţin prietenului lor, cetăţeanul român Costel I., în vârstă de 36 ani, domiciliat în municipiul Bucureşti, pasager într-unul din autoturismele oprite pentru control. Totodată s-a stabilit că acesta a achiziţionat ţigările de la diverse persoane din municipiul Suceava şi intenţiona să le comercializeze pe piaţa neagră din Bucureşti. Inspectorii vamali au confiscat întreaga cantitate de ţigări, cetăţeanul român fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100.000 lei, pentru încălcarea prevederilor reglementărilor vamale comunitare.Imagini video – disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.roPOLITIA DE FRONTIERA – Serviciul Presă şi Comunicare


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut