Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, i-a felicitat marți, 14 mai a.c, pe angajații Clubului Sportiv „Dinamo” București, cu ocazia aniversării a 65 de ani de activitate a prestigioasei instituții sportive din cadrul MAI.“Ziua Clubului Dinamo nu este numai un prilej de sărbătoare pentru dinamoviști, 14 mai este o zi dedicată gloriei și performanței sportive. Aniversăm astăzi, 65 de ani de onoare și mândrie. Onoarea de a reuşi să înălţaţi tricolorul deasupra tuturor și mândria celor peste 6.000 de medalii şi 2.600 de recorduri obţinute la olimpiade, campionate mondiale, europene sau naţionale”, se arată în mesajul ministrului Radu Stroe.Totodată, ministrul Afacerilor Interne i-a asigurat pe angajații Clubului Sportiv Dinamo București de susținerea conducerii MAI în ceea ce privește promovarea performanței. “Cum istoria clubului Dinamo a fost scrisă de oameni și performanțele lor de excepție, țin să le mulțumesc public astăzi tuturor antrenorilor, managerilor și sportivilor dinamoviști care ne-au adus momente de bucurie și fericire. La acest moment aniversar vă asigur că veţi găsi în conducerea Ministerului Afacerilor Interne un colaborator de excepţie, un promotor al valorilor, un partener în drumul continuu spre performanţă”, a susținut ministrul Stroe.De-a lungul timpului, sportivii clubului Sportiv Dinamo București au obținut rezultate deosebite în competițiile sportive internaționale, devenind, astfel, adevărați ambasadori ai valorilor României în lume. În acest sens, menționăm: 122 de medalii (35 aur, 38 argint, 49 bronz) obținute la Jocurile Olimpice (1956 – 2012), 902 medalii (285 aur, 291 argint, 326 bronz) la Campionate Mondiale, 1.010 medalii (290 aur, 342 argint, 378 bronz ) la Campionate Europene, 3.754 medalii (dintre care 1.288 de aur) la Campionate Balcanice, 196 medalii (dintre care 73 de aur) la Jocuri Mondiale Universitare. În palmaresul Clubului „Dinamo” se mai află nouă locuri I (3 volei masculin, 1 handbal, 1 rugby, 3 scrimă , 1 tenis), cinci locuri II (scrimă), un loc III (scrima) abținute la Cupa Campionilor Europeni și un loc I (volei masculin) la Cupa Cupelor. Sportivii dinamoviști au mai obținut cinci recorduri olimpice, patru recorduri mondiale, 2.644 recorduri naționale și 11.440 titluri de campioni naționali.Ceremonia de aniversarea a celor 65 de ani de activitate ai clubului sportiv va avea loc la data de 30 mai a.c., context în care va fi inaugurată și Sala Polivalentă din cadrul Parcului Sportiv „Dinamo” București.
65 de ani de la infiintarea Clubului Dinamo
Alte articole: