7 percheziții domiciliare, la persoane cercetate pentru  trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a patru persoane, cercetate pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori. În sarcina uneia dintre acestea s-a reținut și infracțiunea de proxenetism.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în luna septembrie 2023, una dintre persoanele cercetate ar fi recrutat o persoana vătămată minoră, de 17 ani și abuzând de situația de vădită vulnerabilitate în care aceasta s-ar fi aflat, cauzată de dependența de droguri, ar fi exploatat-o sexual, până în luna mai 2024, obligând-o la practicarea prostituției, în scopul obținerii unor sume de bani în mod facil.

Cu privire la alte trei persoane, cercetările efectuate au relevat că, în perioada aprilie – iulie 2024, ar fi recrutat, adăpostit și transportat în diferite locații o victimă minoră, de 16 ani, pe care ar fi determinat-o prin acte de violență fizică și psihică să practice prostituția în folosul lor.

Persoanele cercetate ar fi profitat, totodată, și de situația de vulnerabilitate în care s-ar fi aflat victima minoră, cauzată de lipsa suportului familial și a mijloacelor minime de subzistență.

Sumele de bani obținute de persoana vătămată din activitatea infracțională ar fi fost însușite de aceștia.

În sarcina uneia dintre persoane s-ar fi reținut și faptul că, în cursul anului 2024, ar fi determinat prin constrângere o persoană vătămată majoră să continue practicarea prostituției, ulterior, și-ar fi însușit foloasele patrimoniale obținute de victimă.

Au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.

La data de 7 august 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea a patru persoane, pentru 24 de ore.

La data de 8 august 2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut