79.000 de cartuşe pentru arme letale şi neletale deţinute ilegal, găsite de poliţişti

Un bărbat de 44 de ani, suspect de efectuare fără drept a operaţiunilor cu arme şi muniţii, este acum cercetat de poliţişti.Poliţiştii din cadrul I.P.J. Cluj – Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat, în zilele de 26 şi 27 iulie a.c., un control la agenţii economici autorizaţi să efectueze operaţiuni cu arme şi muniţii. Astfel, a fost depistat G.C., de 44 ani, din Cluj-Napoca, care deţinea într-un spaţiu comercial un stoc de peste 79.000 de cartuşe pentru arme letale şi neletale de diferite mărci şi calibre, în condiţiile în care, potrivit legislaţiei în vigoare, cantitatea maximă de cartuşe ce poate fi deţinută pentru vânzarea zilnică în spaţii comerciale situate în incinta imobilelor de locuinţe este de 15.000 cartuşe de diferite calibre şi tipuri. Poliţiştii au ridicat, pe bază de dovadă, întreaga cantitate de muniţie, în vederea continuării cercetărilor. Faţă de suspect au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept a operaţiunilor cu arme şi muniţii, faptă prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor cu modificările şi completările ulterioare şi pedepsită de art. 279 al. 1 din Cod Penal.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Efecte înregistrate la nivel național în intervalul 15.09.2024, ora 07.00 – 16.09.2024, ora 08.00. Detalii aici

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut