Achiziții publice pentru complexurile de agrement din venituri proprii

Ministerul Administrației și Internelor a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice, anunțul nr. 134566 din data de 05.04.2012, privind intenția de achiziție publică de produse alimentare destinate asigurării funcționarii complexurilor de agrement aflate în administrarea instituției, prin structurile specializate. Aceste complexuri de agrement funcţionează exclusiv din venituri proprii şi nu din fonduri ale bugetului de stat, conform prevederilor H.G nr. 787/2003 privind aprobarea înfiinţării pe lângă M.A.I. a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii. Astfel, cheltuielile salariale sunt suportate din sumele încasate de la personalul M.A.I şi membrii de familie ai acestora, constituite în venituri proprii.Produsele prevăzute în achiziția publică sunt destinate consumului în centrele de agrement ale instituţiei din Bucureşti, de pe litoral şi din staţiunile montane. Fondurile de achiziţie nu sunt alocate de la bugetul de stat, ci reprezintă venituri proprii, din prestări de servicii. Ministerul achiziţionează respectivele produse pentru asigurarea funcţionării complexelor în perioadele de concedii, peste 30.000 de angajaţi ai MAI beneficiind anual de serviciile oferite de centrele de agrement. Astfel de achiziţii de produse au fost efectuate şi în anii anteriori, prin SEAP, cu finalizare electronică.Informații despre această achiziție se regăsesc pe site-ul M.A.I. (www.mai.gov.ro), secțiunea Achiziții Publice, precum și pe pagina de internet a SEAP.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Angajații MAI intervin în continuare în zonele afectate de inundații. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut