Ministerul Administraţiei şi Internelor va organiza, în perioada 28-30 octombrie 2009, Conferinţa Ministerială a Forumului Salzburg.Lucrările conferinţei se vor desfăşura în zilele de 29 şi 30 octombrie a.c., la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului.La eveniment au fost invitate să participe delegaţii din statele membre, alături de delegaţia Comisiei Europene şi a Regatului Suediei – în calitate de stat ce deţine, în prezent, Preşedinţia Consiliului UE – precum şi reprezentanţi ai Centrului SECI şi Europol.Jurnaliştii interesaţi să participe la această manifestare sunt rugaţi să se acrediteze până la data de 23 octombrie 2009, ora 14.00.Acreditările se trimit pe adresa de mail comunicare@mai.gov.ro sau la numărul de fax 021.310.30.72.Datele necesare în vederea acreditării la acest eveniment sunt: numele şi prenumele, instituţia media pe care o reprezentaţi, seria şi numărul legitimaţiei de presă, codul numeric personal.Persoană de contact: Alin Banu, telefon mobil 0722.222.834INFORMAŢII UTILE:Forumul Salzburg a fost creat în luna iulie 2001 la iniţiativa Austriei şi reuneşte, în prezent, miniştrii de interne din Austria, Bulgaria, Cehia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, Croaţia deţinând statutul de observator la activităţile acestuia. De la o etapă la alta, Forumul a devenit o importantă platformă pentru dialog, consultări şi schimb de opinii în vederea armonizării poziţiilor statelor participante în ceea ce priveşte securitatea regională.Priorităţile de acţiune pe care Preşedinţia în exerciţiu a Forumului le stabileşte trebuie să urmărească, în principiu, obiectivele prioritare ale preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, acestea reflectându-se, totodată, în prevederile Concluziilor Comune care se adoptă în cadrul Conferinţei Ministeriale semestriale, precum şi în tematica grupurilor de lucru organizate pe parcursul fiecărei Preşedinţii. În prezent, România deţine Preşedinţia Forumului Salzburg.
Acreditare pentru participarea la conferinta Forumului Salzburg
Alte articole: