Noaptea trecută, polițiștii au descins în 12 cluburi din județul Constanța, pentru prevenirea faptelor antisociale și verificarea legalității activităților economice.De asemenea, în ultimele două zile, Poliția Română a organizat o acțiune, la nivel național, în cluburi și baruri, pentru prevenirea și combaterea activităţilor infracţionale. Au fost constatate aproape 400 de infracțiuni și au fost aplicate peste 8.300 de sancţiuni contravenţionale.În noaptea de 6 spre 7 august a.c., sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, polițiștii au desfășurat o acțiune pentru verificarea activităților comerciale din 12 cluburi din județul Constanța. Astfel, pentru neregulile constatate, polițiștii au întocmit 3 dosare penale, dintre care 2 pentru evaziune fiscală și 1 la regimul drogurilor, au indisponibilizat 108.000 de lei și au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 106.000 de lei.De asemenea, în perioada 5 – 6 august a.c., Poliția Română a organizat o acțiune, la nivel naţional, în zona cluburilor și barurilor, pentru prevenirea și combaterea activităţilor infracţionale.La activități au participat zilnic, în medie, 3.392 de poliţişti de ordine publică, de investigaţii criminale și de la alte formaţiuni de poliţie.Astfel, în cadrul acțiunii au fost efectuate 1.180 de acțiuni și controale, dintre care 872 în domeniul ordinii publice și 308 pe linie de investigații criminale.În urma acțiunii, au fost constatate 394 de infracţiuni, dintre care 168 de natură judiciară și 226 de altă natură, iar 26 de persoane au fost reținute sau arestate. De asemenea, au fost aplicate 8.348 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.476.863 de lei.Dintre acestea, 2.441 sunt prevăzute de Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încalcare a unor norme de conviețuire socială și a ordinii și liniștii publice, 286 sunt prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 95 sunt prevăzute de Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 5.172 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 46.400 de lei.Totodată, polițiștii au pus în aplicare 4 mandate şi sentinţe, dintre care 3 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea și 2 mandate de arestare preventivă, iar 11 minori dispăruți au fost identificați.Centrul de Informare și Relaţii Publice-I.G.P.R.
Acțiune a Poliției Române în cluburi și baruri
Alte articole: