Acţiune a Poliţiei Române în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători

Poliţiştii de la transporturi au constatat peste 30 de infracţiuni, au aplicat peste 600 de sancţiuni contravenţionale şi au depistat peste 100 de persoane care practică cerşetoria, aproape 20 de comercianţi ambulanţi neautorizaţi, precum şi 43 de minori lipsiţi de supraveghere şi 4 persoane bolnave psihic, în urma unei acţiuni desfăşurate în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători.În perioadele 27 – 30 septembrie şi 4 – 7 octombrie a.c, Direcţia de Poliţie Transporturi – I.G.P.R. a coordonat o acţiune, la nivel naţional, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători.Pe parcursul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au patrulat în 1.641 de trenuri de călători, au monitorizat 222 de trenuri de marfă şi au verificat 339 de sisteme de pază şi 159 de locuri de păstrare şi manipulare a valorilor monetare. În activităţi au fost angrenaţi 1.488 de poliţişti, 198 de reprezentanţi ai C.F.R. şi 185 alte forţe. Astfel, au fost constatate 31 de infracţiuni, 13 dintre acestea fiind de natură judiciară, 10 de natură economică şi 8 de altă natură.De asemenea, echipele de control au aplicat 634 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 111.832 de lei. Dintre acestea, 411 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică şi 12 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Totodată, au fost constatate şi 134 de abateri contravenţionale prevăzute de H.G. nr. 203/1994 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române.Poliţiştii au depistat 104 persoane care practică cerşetoria, 19 comercianţi ambulanţi neautorizaţi şi au găsit 43 de minori lipsiţi de supraveghere şi 4 persoane bolnave psihic.În urma verificărilor în trenurile de călători, au fost identificaţi 1.437 de călători frauduloşi cărora personalul specializat C.F.R. le-au aplicat taxe şi suprataxe în valoare de 21.107 lei. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Sari la conținut