Acţiune a Poliţiei Române pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol

Peste 500 de kilograme de peşte, plase de pescuit şi obiecte folosite pentru pescuit au fost ridicate de poliţiştii Deltei Dunării, în vederea confiscării, în urma unor acţiuni desfăşurate în judeţele Tulcea și Galați. În perioada 10- 28 aprilie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii Serviciului de Poliţie ,,Delta Dunării” au efectuat 36 de acţiuni şi controale, pe raza judeţelor Tulcea și Galați, pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost constatate 28 infracţiuni, dintre care 24 la O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, 3 prevăzute de Legea nr. 191/2003– privind infracțiunile la regimul transportului naval şi una prevăzută de alt act normativ, fapte de comiterea cărora sunt bănuite 26 de persoane.De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării, 536 de kg. de peşte, 11 ambarcaţiuni, 10 motoare de ambarcaţiuni, 45 de setci monofilament (în lungime totală de peste 2.3 km.), 12 plase de pescuit tip avă (în lungimea totală de 460 de m.) şi 9 vintire de Dunăre, în valoare totală de 62.750 de lei.Cu titlu exemplificativ:În urma unui control efectuat de polițiști la o societate comercială din Galați, au fost depistate 230 de kg. de pește și produse din pește, fără documente legale de proveniență.Administratorul este cercetat sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute și pedepsite de O.U.G.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, iar peștele și produsele din pește au fost ridicate în vederea confiscării.Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut