Acţiune a Poliției Rutiere în Vâlcea

Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat ieri, 8 septembrie, o acțiune în judeţul Vâlcea, în cadrul căreia poliţiştii au aplicat peste 160 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 18 permise de conducere. În cursul zilei de ieri, 8 septembrie, pe raza de competenţă a judeţului Vâlcea, s-a desfăşurat o acţiune în sistem integrat, sub directa coordonare a ofiţerilor specialişti din cadrul Direcţiei Rutiere – I.G.P.R., la care au participat efective din structurile de ordine publică şi poliţie rutieră ale I.P.J. Vâlcea, precum și echipaje de poliție rutieră din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție din Argeș, Dolj, Gorj, Olt și Sibiu. Poliţiştii au constatat 7 infracțiuni la regimul circulației și au aplicat 161 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 42.280 de lei. În cadrul acțiunii au fost depistați 10 conducători auto care se aflau sub influența băuturilor alcoolice. 3 dintre aceștia sunt cercetați în continuare sub aspect penal, iar față de 4 au fost luate măsuri sancționatorii contravenționale. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 18 permise de conducere şi au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.Poliţiştii au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale şi pietonilor angajaţi în traversare prin loc nepermis.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut