Acţiune a poliţiştilor la trecerile la nivel cu calea ferată

Peste 1.300 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti, într-o singură zi, în cadrul unei acţiuni desfăşurate în 15 judeţe, pentru reducerea numărului accidentelor de circulaţie ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată. / Ca măsură complementară, poliţiştii rutieri au reţinut 106 permise de conducere.La data de 29 iulie a.c., Poliţia Română a organizat o acţiune, în 15 judeţe, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale, ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată, din cauza nerespectării regulilor rutiere instituite în aceste zone, de către participanţii la trafic.Astfel, 400 de poliţişti de la rutieră şi de la transporturi, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere şi a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au acţionat în zona trecerilor la nivel cu cale ferată din judeţele Argeş, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Dâmboviţa, Galaţi, Mureş, Neamţ, Olt, Sălaj, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 12 infracţiuni la regimul circulaţiei şi au fost aplicate 1.325 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 222 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.Poliţiştii rutieri au reţinut 106 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, dintre care 45 pentru nerespectarea normelor legale la trecerea la nivel cu calea ferată, 23 pentru efectuarea manevrei de depăşire pe trecerea la nivel cu calea ferată sau la mai puţin de 50m de aceasta şi 38 pentru alte fapte.De asemenea, pentru defecţiuni tehnice minore, poliţiştii au retras 34 de certificate de înmatriculare. * * * POLIŢIA ROMÂNĂ atrage atenţia tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie la trecerile de nivel cu calea ferată!Semnalele luminoase şi acustice, precum şi barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere.În zonele neprevăzute cu astfel de semnale conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a proceda la traversarea unei treceri la nivel cu calea ferată!Stimaţi conducători auto, acele câteva minute în care trebuie să aşteptaţi la barieră, precum şi o asigurare temeinică la traversarea trecerii la nivel cu calea ferată pot face diferenţa dintre un drum liniştit şi o tragedie.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut