Peste 20 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi şapte certificate de înmatriculare au fost retrase de poliţişti, pe parcursul a două ore, în timpul unei acţiuni desfăşurată în zona Aeroportului Henri Coandă Bucureşti – Otopeni, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale de taximetrie. La data de 30 mai a.c., în intervalul orar 13.00 – 15.00, poliţişti din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi – Serviciul de Transporturi Aeriene, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi – Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene Henri Coandă, şi poliţişti rutieri de la Serviciul Rutier Ilfov, sprijiniţi de jandarmi din cadrul Secţiei de Jandarmi Aeroport Henri Coandă, au desfăşurat o acţiune pentru depistarea persoanelor care transportă pasageri fără îndeplinirea prevederilor legale, în zona Aeroportului Henri Coandă Bucureşti-Otopeni.La acţiune au participat şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român.Principalul obiectiv al acţiunii a fost impunerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prin depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, care acostează persoane pentru a le oferi astfel de servicii, precum şi sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor. În timpul acţiunii, au fost controlate 61 de autoturisme, fiind aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 aplicate la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi 13 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea sancţiunilor contravenţionale a fost de 4.375 de lei. De asemenea, poliţiştii au retras şapte certificate de înmatriculare.I.G.P.R. – Centrul de Informare si Relatii Publice
Acţiune a poliţiştilor pentru combaterea taximetriei ilegale
Alte articole: