Acţiune a poliţiştilor pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol

Două arme letale, aproximativ 175 de kg de peşte, 3 ambarcaţiuni, 3 motoare de ambarcaţiune şi 17 setci au fost ridicate în vederea confiscării, de către poliţiştii Serviciului de Poliţie Delta Dunării, în urma unei acţiuni desfăşurată pe parcursul a şase zile, în zona deltaică. / 11 persoane sunt cercetate de poliţişti pentru braconaj piscicol.În perioada 15 – 20 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Poliţie Delta Dunării – I.G.P.R., în colaborare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi inspectori piscicoli din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură au intensificat acţiunile în zona de competenţă a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, precum şi a transportului şi comerţului ilegal cu produse piscicole. Astfel, în urma activităţilor desfăşurate au fost constatate 12 infracţiuni, dintre care 7 prevăzute de O.U.G. 23/2009 privind pescuitul şi acvacultura, 2 prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, 2 prevăzute de Codul penal ( art. 289 fals intelectual şi art. 291 uz de fals) şi 2 infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, în care sunt cercetate 11 persoane. Totodată, au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.500 de lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 2 arme letale de calibru 12 mm, 174 kg peşte proaspăt, 3 ambarcaţiuni din fibră de sticlă, 3 motoare de ambarcaţiune, 10 setci monofilament, în lungime de 400 de metri şi 7 setci tip avă. Valoarea aproximativă a bunurilor ridicate în vederea confiscării este de 17.100 de lei. Exemple:La data de 19 ianuarie a.c., poliţiştii au identificat doi bărbaţi de 54, respectiv 46 de ani, din comuna Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea, care deţineau două arme letale model IJ 58, de calibru 12 mm, fără drept.Celor în cauză li s-au întocmit dosare penale pentru nerespectarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, iar armele letale au fost ridicate în vederea confiscării.La data de 17 ianuarie a.c., poliţiştii au identificat un bărbat de 32 de ani, administrator al unei societăţi comerciale cu profil piscicol, care transporta cu un autovehicul 110 kg de peşte, specia plătică, folosind documente de transport şi de provenienţă a peştelui întocmite în fals.În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că suspectul nu a evidenţiat în contabilitate, cantitatea corectă de peşte. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsită de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 (evaziune fiscală), art. 289 (fals intelectual), art. 291 (uz de fals), precum şi art. 64 lit. j din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.La data de 17 ianuarie a.c., poliţiştii au identificat într-o ambarcaţiune propulsată de un motor, pe canalul Buhaz-Zătoane, doi bărbaţi din comunele Beştepe şi Mahmudia, judeţul Tulcea, în timp ce transportau 10 unelte de pescuit tip setci monofilament (interzise de lege), cu care intenţionau să pescuiască.Suspecţilor li s-a întocmit dosar penal conform art. 64, lit. ”m” din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr.317/2009.La data de 18 ianuarie a.c., au fost identificaţi doi tineri din comuna Crişan, judeţul Tulcea, care pescuiau pe Dunărea Veche, în apropierea localităţii Mila 23, dintr-o barcă propulsată de un motor de 15 c.p., cu 4 setci tip avă, fără a fi autorizaţi ca pescari comerciali. În momentul depistării, aceştia aveau capturate 57 kg de peşte proaspăt, diferite specii.Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal conform art. 64, lit. ”a şi k” din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr.317/2009.Peştele a fost confiscat şi predat la o unitate de profil pentru comercializare, iar uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării.La data de 15 ianuarie a.c., poliţiştii au depistat, pe malul lacului Razelm, doi bărbaţi din comuna Sarichioi, judeţul Tulcea, care deţineau 5 plase de pescuit tip setci monofilament, pe care intenţionau să le monteze sub stratul de gheaţă al lacului.Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal conform art. 64, lit. ”m” din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr.317/2009, iar uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content