Acțiune cu efective mărite în municipiul Slatina

 

În această dimineață, în intervalul orar 07.00 – 10.00, în municipiul Slatina a avut loc o amplă acțiune, coordonată de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, având drept scop prevenirea și combaterea oricăror fapte care ar putea afecta ordinea și siguranța publică.

La această acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și jandarmi.

Prin activitățile desfășurate s-a urmărit, în principal, prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale pe stradă, în baruri și în zona societăților cu profil de săli de jocuri de noroc și pariuri sportive, precum și depistarea persoanelor urmărite, dispărute sau a celor care au încălcat măsuri preventive.

Aproximativ 100 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest sau de depistare a substanțelor psihoactive, fiind verificate peste 150 de persoane și 100 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, iar, ca măsură complementară a abaterilor constatate la regimul rutier, au fost reținute 4 certificate de înmatriculare și 1 permis de conducere.

În urma acțiunilor desfășurate, nu au fost înregistrate evenimente cu impact negativ asupra ordinii și siguranței publice.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt subliniază importanța acestor acțiuni de prevenție și reiterează angajamentul său ferm pentru menținerea siguranței cetățenilor și a ordinii publice în întregul județ.

Persoană de contact:
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt – Agent principal de poliție Cioplea Corina Lavinia – 0751265109


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut