Acțiune de tip „Razie”, desfășurată în sistem integrat, în municipiul Oradea, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică

Peste 1.600 de persoane legitimate, peste 1.000 de autovehicule verificate și 855 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în doar câteva ore, în cadrul unei ample razii, desfășurată de polițiștii din Bihor, în sistem integrat, în municipiul Oradea.

 Au fost aplicate 58 de sancțiuni, reținute 10 permise de conducere, iar doi șoferi, cercetați pentru infracțiuni rutiere, au fost reținuți.

În noaptea de 28 spre 29 septembrie a.c., în intervalul orar 22.00 – 06.00, în municipiul Oradea și în localitățile limitrofe s-a desfășurat o amplă acțiune, de tip „razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În acțiune au fost angrenați peste 100 de polițiști, din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme explozivi și substanțe periculoase, criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Bihor, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali din Oradea, pompieri, reprezentanți ai Serviciului pentru Imigrări al Județului Bihor, precum și ai altor instituții de aplicare a legii din județul Bihor.

Scopul acțiunii a fost prevenirea oricăror fapte care pot afecta climatul de ordine și siguranță publică, combaterea faptelor de violență stradală, a furturilor, tâlhăriilor, a infracționalității economice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate traficului și consumului de droguri, a migrației ilegale, dar și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, cu accent pe conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate 32 de filtre, în cadrul cărora au fost verificate 1.020 de autovehicule, au fost legitimate 1.618 persoane, au fost verificate 32 de societăți comerciale, au fost verificați 11 agenți de pază, 13 persoane au fost conduse la sediul poliției, iar în urma controalelor efectuate, au fost confiscați 1.435 de lei, reprezentând bani nefiscalizați.

De asemenea, au fost efectuate 855 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii din Bihor au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 89.600 de lei. Totodată, au fost constatate 12 infracțiuni, dintre care 7 la regimul circulației rutiere.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 10 conducători auto, dintre care 6 au fost depistați în timp ce conduceau sub influența alcoolului, Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

Totodată, în urma administrării probatoriului, doi conducători auto au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

De asemenea, au fost oprite din a circula 5 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.

Astfel de activități operative vor fi organizate și în perioada următoare, în județul Bihor, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță în rândul comunităților locale. Acțiunile fac parte dintr-o serie de măsuri continue, luate de Poliția Română, pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.

Exemple semnificative:

 *Cercetat pentru infracțiuni rutiere, după ce a fost urmărit în trafic, reținut de polițiști.*

La data de 28 septembrie a.c., la ora 23.20, pe strada Ceyrat din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din comuna Gepiu, care, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a conformat la semnalele regulamentare de oprire, efectuate de polițiști, fiind urmărit în trafic și oprit pe strada Czárán Gyula din Oradea.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul condus de acesta era neînmatriculat și avea montate plăcuțe cu un număr fals de înmatriculare.

Totodată, în urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise.

În urma administării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea tânărului, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror.

 Bărbat depistat în timp ce conducea sub influența alcoolului, reținut de polițiști.

La data de 29 septembrie a.c., la ora 00.35, pe strada Meșteșugarilor din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 26 de ani, din județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma administării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror.

 Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului.

La data de 28 septembrie a.c., la ora 23.25, pe strada Izvorului din municipiul Oradea, a fost depistat în trafic un bărbat de 50 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor.

 Depistată în trafic, în timp ce conducea, deși avea suspendat acest drept.

La data de 29 septembrie a.c., la ora 01.05, pe B-dul Dacia din municipiul Oradea, a fost depistată în trafic o tânără de 21 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cercetările în cauză continuă.

Dosar penal pentru portul sau folosirea unor obiecte periculoase.

În cadrul acțiunii, într-un local public din municipiul Oradea a fost depistat un tânăr de 18 ani, din județul Satu Mare, care avea asupra sa un cuțit de tip „fluture”.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror.

Patru bărbați, depistați într-un local din Oradea, în timp ce dețineau substanțe posibil psihoactive.

Tot în cadrul acțiunii, într-un alt local din municipiul Oradea, au fost depistați patru bărbați, de 28, 34, 34 și 38 de ani, toți din municipiul Oradea, asupra cărora, în urma controlului corporal, au fost descoperite o punguță cu o pulbere de culoare albă, două folii de aluminiu, cu substanță cristalizată, de prizat, două țigări confecționate artizanal, cu materie vegetală de culoare verde-oliv și miros înțepător și o folie din plastic, cu același tip de materie vegetală, toate susceptibile de a avea efect psihoactiv.

Aceștia au fost conduși la sediul poliției, cercetările fiind continuate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut