Acţiune în complexe agro-alimentare din sectorul 1

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – Sector 1 Poliţie, împreună cu Direcţia Sanitar Veterinară, Oficiul pentru Protecţia Consumatorului şi Inspectoratul Teritorial de Muncă – Bucureşti, au efectuat, în ziua de 11 aprilie 2012, verificări în mai multe complexe comerciale, în vederea combaterii evaziunii fiscale cu mărfuri agro-alimentare şi a prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în domeniul comerţului. Au fost verificate 18 societăţi comerciale şi 6 persoane fizice autorizate. De asemenea, au fost legitimate şi verificate 21 de persoane fizice.Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depăşind 30.000 lei. Cu ocazia verificărilor efectuate la o societate comercială, s-a stabilit că aceasta nu îndeplinea condiţiile igienico-sanitare, nu elibera bonuri fiscale, luându- se măsura închiderii activităţii, confiscarea sumei de 484 lei şi continuarea cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.D.G.P.M.B. – Compartimentul Comunicare Publică


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Sari la conținut