Acţiune în sistem integrat pentru siguranţa cetăţenilor

Din dispoziția șefului Poliției Române, au fost intensificate activitățile de prevenire și combatere a faptelor antisociale. Astfel, în ultimele patru zile, peste 9.300 de poliţişti au acţionat, zilnic, la nivel național, pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică, fiind depistate peste 2.200 de infracţiuni şi aplicate sancţiuni în valoare de peste 10.100.000 de lei.În perioada 17 – 20 ianuarie a.c., din dispoziția șefului Poliției Române, la nivel național, sub coordonarea direcțiilor de specialitate din I.G.P.R., poliţiştii au acţionat în sistem integrat, fiind organizate activități specifice punctuale pentru depistarea, identificarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă normele contravenționale sau penale. Zilnic, peste 9.300 de poliţişti au acţionat în întreaga ţară, respectiv 1.561 polițiști de la rutieră, 4.608 de la ordine publică, 1.130 de la investigaţii criminale, 532 de la investigarea fraudelor, 212 de la intervenţii rapide, 709 de la poliţia transporturi, 123 de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, restul fiind de la alte structuri.Au fost efectuate 224 de percheziţii domiciliare, au fost instituite 2.762 filtre rutiere, fiind verificate în bazele de date peste 21.500 de autovehicule și controlate 9.099 unităţi comerciale.În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 2.239 de infracţiuni, dintre care 1.291 în flagrant delict. Dintre acestea, 669 au fost de natură judiciară, 133 la regimul silvic, 664 de natură economico-financiară, 506 la regimul circulaţiei, 108 la regimul armelor şi muniţiilor, 5 la Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, restul fiind alte genuri de infracţiuni.De asemenea, au fost depistate 1.613 persoane suspectate de săvârşirea unor infracţiuni, 166 dintre acestea fiind reţinute, iar 66 arestate.Polițiștii au găsit 105 persoane urmărite, au pus în aplicare 69 de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 13 mandate de arestare preventivă şi 12 mandate europene de arestare.Pe parcursul activităţilor desfăşurate au fost identificate 33 de autoturisme furate şi au fost confiscate 84 de arme, dintre care 30 letale și 54 neletale, şi 1.490 bucăţi de muniţie.Pentru neregulile depistate au fost aplicate aproape 47.500 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 10.100.000 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 4.000.000 de lei. Dintre acestea, aproape 5.600 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de convieţuire socială, peste 2.200 pentru nerespectarea legislaţiei privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 531 la legea privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 730 la regimul silvic, 89 la regimul armelor şi muniţiilor, 117 la regimul materiilor explozive și aproape 31.500, au vizat încălcări ale regimului rutier (8.335 fiind aplicate pentru viteză excesivă şi 371 pentru consum de alcool).Polițiștii au reţinut 1.350 de permise de conducere și au retras 841 de certificate de înmatriculare.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut