Acţiune la nivel naţional pentru asigurarea respectării prevederilor legale în domeniul transportului feroviar

În două zile de control, poliţiştii de la Transporturi au constatat 50 infracţiuni şi au aplicat 379 sancţiuni contravenţionale / 1183 de persoane au fost depistate în trenuri, călătorind fraudulos.În perioada 20 – 21 septembrie a.c., Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. a organizat şi coordonat o acţiune cu efective mărite în staţiile şi triajele de cale ferată, dar şi pe trenurile de călători care circulă pe magistralele CF şi secţiile feroviare adiacente acestora, pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, de degradare a inventarului vagoanelor de clasă, de cerşetorie şi comerţ ambulant, precum şi a altor fapte de natură penală sau contravenţională.În cadrul acţiunii, la care au participat 816 poliţişti, alături de jandarmi, personal CFR şi poliţişti comunitari, au fost efectuate 969 patrulări în staţii CF şi 1417 în trenuri de călători.Poliţiştii au efectuat 125 de controale privind sistemele de pază şi au verificat 101 locuri de păstrare şi manipulare a valorilor monetare. Oamenii legii au depistat 1183 persoane care călătoreau fraudulos, acestora reprezentanţii Căilor Ferate le-au aplicat suprataxe în valoare de 11.147 lei, 44 minori lipsiţi de supraveghere, 40 de persoane care apelau la mila publică, patru urmăriţi în temeiul legii şi 14 vânzători ambulanţi. De asemenea, au fost prinşi şi predaţi 13 suspecţi de comiterea de infracţiuni. Poliţiştii au constatat 50 infracţiuni (23 de natură economică, 14 judiciare şi 13 de altă natură) şi au aplicat 379 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 70.034 lei (61 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 14 la Legea 12/1990 privind combaterea activităţilor comerciale ilicite, 79 la H.G. 203/2004 privind normele pentru transporturile pe căile ferate române şi 61 la alte acte normative). Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de 1.661 lei.I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii de frontieră români au participat, împreună cu autorități din mai multe țări, la destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut