Aproximativ 75.000 pachete de ţigări de contrabandă au fost descoperite de poliţiştii din Olt. Astăzi, 23 iunie 2010, poliţiştii de investigarea fraudelor din cadrul I.P.J.Olt au organizat o acţiune, pe raza judeţului Olt, pe linia combaterii contrabandei şi evaziunii fiscale. La acţiune au participat poliţişti ai Serviciului de Intervenţie Rapidă, Serviciului Poliţiei Rutiere, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt.În cadrul acestei acţiuni, pe raza oraşului Potcoava, a fost depistată o autoutilitară, condusă de I.I., de 26 de ani, din comuna Valea Mare, de 47 de ani, din municipiul Slatina, care transporta ţigări netimbrate sau cu timbru specific Republicii Moldova şi Ucrainei şi pentru care nu avea documente justificative de provenienţă.Ulterior, pe raza comunei Valea Mare, a fost depistată o altă autoutilitară, condusă de I.M., de 47 de ani, din municipiul Slatina, care transporta ţigări similare, pentru care nu deţinea documente de provenienţă.Din declaraţiile celor două persoane, a rezultat faptul că ţigările au fost procurate în vederea comercializării.S-a luat legătura cu Garda Financiară Olt şi, împreună cu reprezentanţii acestei instituţii, au fost indisponibilizate în vederea confiscării, din autoutilitara condusă de I.I., 32.950 pachete de ţigări, în valoare estimativă de 104.350 de lei, iar din cea de-a doua autoutilitară, 42.172 pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 154.009 de lei. De asemenea, au fost confiscate şi cele două mijloace de transport.În urma definitivării verificărilor, conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional, cu amenzi în valoare de 100.000 lei/fiecare, conform O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice
Acţiune pe linia combaterii contrabandei şi evaziunii fiscale
Alte articole: