Acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor violente

 

În această dimineață, peste 40 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj acționează în cadrul unei razii de amploare în municipiul Gherla și comunele arondate.

În cadrul acțiunii sunt angrenați polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, criminalitate organizată, transporturi feroviare, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

Scopul principal al acestei acțiuni este prevenirea și combaterea faptelor violente, cu un accent deosebit pe siguranța în segmentul stradal.

Vor fi verificate persoanele cu măsuri judiciare impuse, cele care se sustrag urmăririi penale, precum și deținătorii de arme, pentru a se asigura că acestea sunt păstrate conform legislației în vigoare.

De asemenea, polițiștii desfășoară controale în trafic, având ca obiectiv depistarea și sancționarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, precum și identificarea celor care dețin obiecte interzise în autovehicule.

Acțiunea de astăzi face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.

Persoană de contact: Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Agent principal de poliție Timșa Iulian – 0755159699


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut