Acţiune pentru verificarea activităţii de taximetrie

Peste 3.000 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, 79 de permise au fost reţinute şi 224 de certificate de înmatriculare au fost retrase de poliţiştii de la rutieră, în cadrul unei acţiuni pentru verificarea legalităţii în domeniul activităţii de taximetrie, desfăşurate la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutiere – I.G.P.R.. La data de 13 mai a.c., poliţiştii rutieri au acţionat, la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., pentru verificarea legalităţii în domeniul activităţii de taximetrie.La acţiune au participat peste 1.100 de poliţişti şi aproape 90 de reprezentanţi ai Registrului Auto Român.Astfel, echipele de control au verificat 5.491 de autoturisme care efectuau transport în regim de taxi, iar pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 3.004 sancţiuni contravenţionale.Dintre sancţiunile aplicate, 384 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi sau de închiriere, 34 pentru lipsa valabilităţii inspecţiei tehnice periodice, 6 pentru defecţiuni la sistemul de direcţie, 3 pentru defecţiuni la sistemul de frânare, iar 5 pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto.De asemenea, poliţiştii au aplicat 349 de sancţiuni contravenţionale pentru depăşirea vitezei regulamentare, 32 pentru neacordarea priorităţii pietonilor şi 11 pentru neracordarea priorităţii altor vehicule.Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 79 de permise de conducere şi au retras 224 de certificate de înmatriculare. A fost suspendat dreptul de utilizare a vehiculelor în 5 cazuri în care transportul se derula în mod ilegal, iar pentru deficienţe tehnice s-a dispus imobilizarea a 7 autovehicule.Pe timpul acţiunii, poliţiştii au confiscat 12.000 de ţigarete care nu aveau aplicate marcaje fiscale şi au întocmit un dosar penal pentru contrabandă cu ţigări celui care le transporta.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content