Actiune pentru verificarea detinatorilor de arme si munitii letale si neletale din categoria celor supuse autorizarii

În perioada 10.10.2011 – 27.01.2012, Poliţia Capitalei – Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, Sectoarele şi Secţiile de poliţie au desfăşurat o acţiune pentru verificarea deţinătorilor de arme şi muniţii letale şi neletale din categoria celor supuse autorizării. Acţiunea a avut scopul de a identifica deţinătorii de arme şi muniţii care prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, verificarea condiţiilor de asigurare a securităţii armelor şi muniţiilor, verificarea valabilităţii documentelor în care sunt înscrise armele şi muniţiile deţinute, precum şi aducerea la cunoştinţa posesorilor de arme şi muniţii a modificărilor survenite în legislaţia în domeniu.Conducerea Poliţiei Capitalei a dispus, pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, detaşarea unor ofiţeri din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase la Sectoarele de poliţie din Municipiul Bucureşti, executarea de controale la domiciliul deţinătorilor de arme şi muniţii şi verificări în bazele de date ale Poliţiei Capitalei.Din numărul de 27.612 deţinători legali de arme şi muniţii aflaţi în evidenţe au fost verificaţi 26.145 deţinători.Cu ocazia controalelor, s-a stabilit că un număr de 6.380 persoane s-au mutat la alte adrese în Bucureşti sau în ţară, din care, la un număr de 4.386 persoane, a fost clarificată situaţia, iar restul de 1.994 persoane urmează a fi verificate de Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase.Ca urmare a controalelor efectuate la deţinătorii de arme şi muniţii, au fost descoperite 35 de infracţiuni la regimul armelor, ocazie cu care au fost ridicate, în vederea confiscării, 2 arme letale, 15 arme de tir cu aer comprimat, 13 pistoale cu gaze, 3 pistoale cu proiectile de cauciuc, 1 pistol de semnalizare şi 52 de bucăţi de muniţie letală.În cadrul acţiunii s-au aplicat 457 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 227.512 lei.Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor (nerespectarea condiţiilor legale de păstrare a armelor şi muniţiilor), s-a dispus anularea autorizării şi retragerea permisului de armă la un număr de 1.233 de persoane.Dintre motivele care au stat la baza anulării autorizaţiilor exemplificăm:- păstrarea armelor deţinute în condiţii necorespunzătoare (torpedoul autoturismului, în garaje auto, case de vacanţă, sub pat, în bucătărie, în şifonier, etc.);- existenţa antecedentelor penale.Totodată, a fost dispusă suspendarea dreptului de port armă şi folosire a armelor în 51 de situaţii.De asemenea, se analizează 40 de propuneri de anulare a autorizaţiei, în vederea dispunerii măsurilor legale.În cadrul acţiunii au fost indisponibilizate un număr de 1.641 arme, din care 192 arme letale, restul făcând parte din categoria armelor neletale.Din totalul acestor arme, un număr de 686 au fost considerate nevandabile de armurieri şi au fost predate la Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţa Operativă al Poliţiei Capitalei, în vederea casării.D.G.P.M.B.


Alte articole:
Skip to content