Acţiune pentru verificarea legalităţii transporturilor de produse cerealiere şi deşeuri metalice

~ În perioada 24 – 31 iulie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor, Direcţiei de Poliţie Transporturi, Direcţiei Rutiere şi Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, desfăşoară o acţiune în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa şi Tulcea, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor şi a deşeurilor feroase şi neferoase. ~ În prima zi a acţiunii, poliţiştii au verificat 110 transporturi cu o încărcătură de aproape 1.420 de tone şi aplicat 10 sancţiuni contravenţionale pentru neregulile constatate.La acţiune participă şi reprezentanţi ai Direcţiilor pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală judeţene din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transporturilor Rutiere şi Autoritatea Navală Română.Echipe mixte, formate din poliţişti şi reprezentanţi ai I.S.C.T.R. sau A.N.R., efectuează controale pe reţeaua de drumuri naţionale, în vederea verificării legalităţii desfăşurării transporturilor rutiere de produse cerealiere şi deşeuri feroase şi neferoase. Totodată, se acţionează şi pe reţeaua de infrastructură feroviară, navală şi maritimă.Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor urmăresc verificarea legalităţii documentelor de însoţire a mărfurilor (factură, aviz de însoţire a mărfii, bon de cântar etc.), concordanţa între produsul menţionat în documentele ce însoţesc transportul şi produsul efectiv transportat, cantitatea şi sortimentul de marfă transportată, precum şi locul de încărcare/descărcare a produselor.Poliţiştii din structurile de poliţie rutieră verifică respectarea maselor totale şi pe axe admise în circulaţie, conform prevederilor O.G. nr. 43/ 1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, desfăşurarea transporturilor cu respectarea restricţiilor instituite conform prevederilor H.G. nr. 1777/ 2004 privind introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi şi de drumuri naţionale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi de sărbătoare legală şi ale Ordinului M.T.I. nr. 1270/ 2009 privind introducerea unor restricţii de circulaţie pe drumul naţional DN 1 (E60), sectorul Bucureşti – Ploieşti – Braşov.De asemenea, se verifică existenţa tichetului de cântar eliberat de furnizor şi utilizarea prelatei, după caz, conform prevederilor H.G. 1373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România.În prima zi a acţiunii, poliţiştii au verificat 110 transporturi cu o încărcătură de aproape 1.420 de tone. În urma acestor activităţi au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice, a regulilor referitoare la transportul deşeurilor ori a celor care reglementează furnizarea şi transportul rutier de bunuri. Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
Skip to content