Acţiune pentru verificarea operaţiunilor cu substanţe periculoase

Poliţia Română a indisponibilizat aproape 390 de tone şi 3.720 de litri de substanţe toxice folosite pentru protecţia plantelor, în urma unei acţiuni desfăşurate la nivel naţional pentru verificarea respectării legislației în domeniul operațiunilor cu substanțe periculoase.În perioada 21 martie – 20 mai a.c., Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat o acţiune la nivel naţional, pentru verificarea respectării prevederilor legale de către agenţii economici înregistraţi sau autorizaţi să efectueze operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor.Polițiștii au acționat în București și în județele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Vaslui.Astfel, poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanțe periculoase, cu sprijinul unităţilor fitosanitare, Gărzii de Mediu şi al inspectoratelor teritoriale de muncă, au efectuat verificări şi controale la 867 de agenţi economici care efectuează operaţiuni cu acest tip de produse.În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 127 de infracţiuni, dintre care 108 prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului şi 12 prevăzute de Codul Penal. Pentru comiterea acestor fapte, poliţiştii cercetează 111 persoane.De asemenea, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 62 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 191.200 de lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au indisponibilizat în vederea confiscării 387.189 de kilograme şi 3.720 de litri de produse de protecţie a plantelor.Exemple:• La data de 6 mai a.c., polițiștii din cadrul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române surprins în flagrant delict o persoană, din orașul Siret, Județul Suceava, în timp ce oferea spre vânzare 20 de kilograme de substanțe de tratare a plantelor, pentru care nu avea documente justificative şi care sunt susceptibile a fi contrafăcute.Produsele, 40 de recipiente a câte 500 de grame fiecare, cu o valoare pe piață de aproximativ 125.000 de lei, au fost ridicate în vederea expertizării şi stabilirii provenienţei.Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată” faptă prevăzută de Legea 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice.• Polițiștii din cadrul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au surprins în flagrant delict, la data de 25 martie a.c., o femeie, din județul Ilfov, în timp ce oferea spre comercializare, în București, 450 de tablete cu o substanță foarte toxică, respectiv fosfură de aluminiu.Utilizarea și aplicarea acestor produse de protecție a plantelor, fără respectarea normelor tehnice și a instalațiilor aferente, special concepute, degajă în contact cu aerul gaze toxice cu efect letal pentru oameni și animale și sunt extrem de inflamabile.Recipientele identificate au fost ridicate în vederea expertizării şi stabilirii provenienţei.Pe numele celei în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice, faptă prevăzută în Codul Penal. • La data de 20 aprilie a.c., polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase din Buzău și din Ilfov, au surprins în flagrant delict, în localitatea Spătaru, din judeţul Buzău, două persoane, în timp ce ofereau spre vânzare 144 de litri de erbicid radial și 204 litri de erbicid Dual Gold 960 SC, produse de protecție a plantelor care sunt susceptibile a fi contrafăcute.De asemenea, polițiștii au constatat că cel care conducea autoturismul cu care transporta produsele nu deținea permis de conducere, iar pe numele său erau emise trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.Produsele chimice au fost ridicate pentru cercetări, iar autoturismul foloit în activitatea infracțională a fost indisponibilizat. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse, faptă prevăzută de Codul Penal, producerea, livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice, precum și a oricăror produse de protecția plantelor neautorizate pentru culturi destinate comercializării, faptă prevăzută de OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului , precum și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de Codul Penal. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content