Acţiune privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim ,,Taxi”

Într-o oră şi jumătate, poliţiştii au aplicat 31 sancţiuni contravenţionale în timpul unei acţiuni pentru verificarea respectării legislaţiei referitoare la transportul de persoane în regim taxi, desfăşurată în zona Aeroportului Otopeni. În noaptea de 7 spre 8 februarie a.c., în intervalul orar 23.00 – 00.30, poliţiştii Direcţiei Rutiere şi ai Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. au desfăşurat o acţiune în zona Aeroportului ,,Henri Coandă” Bucureşti – Otopeni.Principalele obiective ale acţiunii au fost depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.Poliţiştii au aplicat 31de sancţiuni contravenţionale, dintre care 20 la Legea 38/2003 privind taximetria şi 11 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Astfel, în timpul acţiunii, poliţiştii au depistat un taximetrist care efectua transport rutier de persoane în regim taxi şi care a intervenit asupra componentelor aparatului de taxat, în scopul neincluderii unor venituri realizate în memoria fiscal. Acesta a fost sancţionat conform prevederilor Legii 38/2003.De asemenea, a mai fost depistat un conduc[tor auto care efectua transport rutier de persoane în regim taxi şi care nu deţinea atestat de pregătire profesională, fapt pentru care a fost sancţionat contravențional. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Sari la conținut