Acţiune rutieră pe autostrada Bucureşti – Piteşti

Peste 150 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 91 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, au fost aplicate astăzi, de poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Autostrăzi, în timpul unei acţiuni derulată pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, pe parcursul a patru ore. La data de 22 noiembrie a.c., pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, în intervalul orar 13.00 – 17.00, poliţişti ai Secţiei de Poliţie Autostrăzi, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., au organizat o acţiune împreună cu specialişti ai R.A.R., Gărzii Financiare, Autorităţii Naţionale a Vămilor, Oficiului Român pentru Imigrări şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. În acest sens, echipele de control au acţionat pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale cu privire la circulaţia pe drumurile publice, pentru depistarea activităţilor ilegale de transport public de marfă şi persoane, respectarea reglementărilor privitoare la timpii de conducere şi de odihnă ai conducătorilor auto, verificarea stării tehnice a mijloacelor auto. Totodată, s-a verificat legalitatea activităţilor de transport marfă în scopul prevenirii, respectarea normelor legale cu privire la tranzitul de produse şi deşeuri periculoase şi verificarea legalităţii activităţilor de transport marfă cu autovehicule aflate în tranzit, ce fac obiectul controlului vamal. În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 152 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 91 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 20 pentru nerespectarea timpilor legali de odihnă condus şi repaus şi 41 pentru alte abateri constatate, valoarea sancţiunilor aplicate fiind de 69.600 de lei.De asemenea, au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare, au fost ridicate în vederea suspendării două permise de conducere auto şi au fost indisponibilizate două autovehicule.Totodată, reprezentanţii Gărzii Financiare au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei, Autoritatea Naţională a Vămilor a aplicat două sancţiuni contravenţionale în valore de 3.000 de lei, iar Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.000 de lei, dintre care una pentru fraudarea tahografului.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content