Acţiune soldată cu reţinerea a doi tineri suspectaţi de tâlhărie

Doi tineri, suspectaţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie comisă prin ameninţarea cu armă de foc, au fost reţinuţi în dimineaţa acestei zile. În timpul acţiunii de prindere şi imobilizare a suspecţilor, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, în colaborare cu cei ai I.P.J. Hunedoara, au beneficiat de sprijinul structurilor specializate din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române şi intervenţia luptătorilor S.I.A.S.. În urma descinderii, din locuinţa în care se ascundeau suspecţii au fost ridicate două pistoale, calibru 9 mm şi 33 de cartuşe modificate artizanal.La data de 17 mai a.c., ora 00.05, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 de către administratorul unui bar din comuna din comuna Plopşoru, despre faptul că în incinta localului au pătruns doi bărbaţi, care, având feţele acoperite cu cagule şi ameninţând personalul de serviciu cu două pistoale, au sustras o borsetă în care era suma de aproximativ 300 lei şi 4-5 pachete ţigări, după care au părăsit locul faptei cu un autoturism într-o direcţie necunoscută.Urmare a investigaţiilor efectuate de ofiţeri ai Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj, cu sprijinul structurilor specializate din cadrul I.G.P.R., s-a stabilit că suspecţi de comiterea tâlhăriei sunt patru gorjeni, H.A., de 28 de ani, B.N., de 21 de ani, ambii din comuna Fărcăşeşti, B.R., de 19 ani, din comuna Cîlnic şi T.Ş., de 21de ani, din Tg-Jiu.La data de 24 mai a.c., în baza probatoriului administrat, poliţiştii i-au depistat şi reţinut pentru 24 de ore pe suspecţii B.R. şi T.Ş.. Ulterior, fiind prezentaţi Parchetului, respectiv Judecătoriei Târgu Jiu, instanţa de judecată a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile şi încarcerarea în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.Despre ceilalţi doi suspecţi, H.A. şi B.N., ambii din comuna Fărcăşeşti, judeţul Gorj, care se sustrăgeau cercetărilor, poliţiştii au stabilit că se ascund într-un imobil din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara.Având în vedere că din investigaţii s-a stabilit că cei doi suspecţi sunt înarmaţi, în dimineaţa zilei de astăzi, 26 mai, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj, în colaborare cu poliţişti ai I.P.J. Hunedoara, sprijiniţi de luptătorii de elită din cadrul S.I.A.S., au descins într-un apartament din municipiul Petroşani.În urma intervenţiei, soldată cu reţinerea celor doi suspecţi, oamenii legii au identificat în locuinţa în care aceştia au fost depistaţi, două pistoale, calibru 9 mm, precum şi 33 de cartuşe modificate artizanal. Armamentul şi muniţia aferentă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.Cei doi suspecţi au fost reţinuţi şi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Ofiţerii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Gorj, sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut