Acțiune tip „razie” desfășurată în sistem integrat, în municipiul Drobeta-Turnu Severin

La data de 27 septembrie 2024, în intervalul orar 20.00 – 02.00, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, s-a desfășurat o acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

La activitățile organizate au fost angrenați polițiști de la structurile de investigații criminale, investigarea criminalității economice, ordine publică și rutieră, criminalistic, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți și polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră.

Principalele obiective ale acțiunii au fost prevenirea și combaterea faptelor cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, combaterea traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Acțiunea a facut parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.

Persoană de contact: Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinți – Agent principal de poliție Ciocioană Elena – Gabriela – 0733885202.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut