Acţiunea în Portul Constanţa continuă

La 36 % dintre containerele verificate de structurile specializate ale M.A.I. şi A.N.V. au fost constatate nereguli. Valoarea bunurilor reţinute se ridică la peste 1 milion de euro.În cadrul acţiunii comune demarate începând cu data de 26 mai a.c., de structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor – Poliţia de Frontieră Română, Jandarmeria Română şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, în cooperare cu Autoritatea Naţională a Vămilor, în Portul Constanţa Sud Agigea, la terminalul de Containere, până în prezent au fost selectate şi verificate un număr de 93 de containere, fiind constatate nereguli la 34 dintre acestea. Structurile din cadrul M.A.I. şi Autorităţii Naţionale a Vămilor – Serviciul Coordonare Echipe Mobile şi Biroul Vamal Constanţa Sud – Agigea, au avut ca obiectiv principal identificarea mărfurilor contrafăcute şi a neconcordanţelor dintre documente şi mărfurile prezentate la vămuire.Ministerul Administraţiei şi Internelor este sprijinit de către Biroul Mobil Europol, cooperarea fiind convenită între chestorul de poliţie Ioan Dascălu, secretar de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din M.A.I., şi Rob Wainwright, directorul Europol, cu prilejul întrevederii de la Bucureşti, din data de 26 mai 2011.De la începutul acţiunii, au fost reţinute mărfuri în valoare de peste 1 milion de euro, cu privire la care există suspiciunea de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală. Acţiunea declanşată la data de 26 mai a.c. în Portul Constanţa Sud Agigea este coordonată de secretarul de stat, Şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor de poliţie Ioan Dascălu şi se înscrie eforturilor interinstituţionale pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi face parte din planul de măsuri pentru creşterea eficienţei acţiunilor comune, pus în aplicare în urmă cu un an. Coordonatorul acţiunii, chestor de poliţie Ioan Dascălu, a subliniat faptul că astfel de acţiuni, în colaborare cu instituţii ale statului cu competenţe în domeniu şi beneficiind de sprijinul Europol vor continua, Portul Constanţa fiind în continuare monitorizat.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut